Românii care găzduiesc refugiați primesc bani pentru mâncarea acestora. Suma pe care o vor deconta de la stat

Badea Violeta 10.03.2022, 17:17
Românii care găzduiesc refugiați primesc bani pentru mâncarea acestora. Suma pe care o vor deconta de la stat

Aproape 320.000 de cetăţeni ucraineni au intrat în România de la declanşarea conflictului din țara lor. Aceștia și-au abandonat toată agoniseala de o viaţă și au venit aici cu speranța că vor fi în siguranţă. Încă din prima zi a invaziei rușilor în Ucraina, românii au dat dovadă de solidaritate față de toți cei afectați. Mii de persoane au venit în vamă pentru a-i ajuta pe refugiați. Acum, Guvernul anunță că cei care îi vor găzdui pe ucraineni vor primi bani pentru mâncarea acestora. Iată suma pe care o vor încasa de la stat!

Bani de la stat pentru românii care găzduiesc refugiați

Românii au demonstrat că au o inimă mare. Mulți dintre cetățenii ucraineni și-au părăsit casele și au plecat în grabă pentru a scăpa de bombardamentele rusești și nu au apucat să își ia cu ei cele necesare, însă românii s-au adunat la vamă și au încercat să-i ajute pe refugiați cu tot ceea ce au nevoie.

Conform unei ordonanțe publicate marți, 8 martie, în Monitorul oficial, cei care îi vor găzdui pe ucraineni vor primi bani pentru hrana acestora. Mai exact, persoanele fizice care îi cazează pe refugiați vor putea deconta 20 de lei pe zi pentru mâncarea acestora, pentru fiecare persoană în parte. Mecanismul de decontare a acestor cheltuieli urmează să se stabilească printr-o hotărâre a Guvernului.

„Persoanele fizice care găzduiesc cetățeni străini sau apatrizi aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, beneficiază de decontarea din bugetul inspectoratelor județene pentru situații de Urgență/ Inspectoratului pentru Situații de Urgentă București-Ilfov a cheltuielilor cu hrana în valoare de 20 de lei/zi/persoana găzduită”, potrivit OUG nr. 20/2022, publicată marți, 8 martie, în Monitorul oficial nr. 231.

Romanii care gazduiesc refugiati vor primi bani pentru mancarea acestora
Romanii care gazduiesc refugiati vor primi bani pentru mancarea acestora

Ce mai prevede ordonanţa

Conform aceleiași ordonanțe, ucrainenii veniți la noi în țară, în contextul războiului declanșat acolo, se vor putea angaja în România fără să fie nevoiți să obțină viza de ședere în scop de muncă și, în cazul în care nu au acte doveditoare, își vor putea asuma îndeplinirea condițiilor de studii sau de experiență profesională printr-o declarație pe propria răspundere.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

De asemenea, copiii ucraineni care vin în România vor primi sprijin din partea statului român. Mai exact, micuții vor beneficia de numeroase drepturi în ceea ce privește educația.

De exemplu, aceștia vor avea șansa de a participa la activitățile educative din cadrul unităților de învățământ preuniversitar și la activitățile extracurriculare sau dreptul la alocarea unor alimente de bază tuturor copiilor din învățământul primar și gimnazial acordate prin programele sociale aflate în derulare, potrivit avocatmet.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...