România va fi lovită de un vortex polar. Se anunță temperaturi foarte scăzute. Ce spune Bogdan Antonescu, expert în fenomene meteo extreme

Ana Anitoiu 14.10.2020, 14:42
România va fi lovită de un vortex polar. Se anunță temperaturi foarte scăzute. Ce spune Bogdan Antonescu, expert în fenomene meteo extreme

România va fi lovită de un vortex polar. Se anunță temperaturi foarte scăzute în țară. Bogdan Antonescu, expert în fenomene meteo extreme, a explicat la ce trebuie să se aștepte românii.

Ce este un vortex polar

Potrivit specialistului în fenomene meteo extreme, Bogdan Atonescu, vortexul polar este o circulație intensă a vântului. Aceasta ”se extinde undeva între 10 și 50 de kilometri în atmosferă”. Viteza vântului poate să ajungă și la 250 de kilometri la oră.

”Nu este un fenomen nou, nu este un fenomen extrem de sever, dar în timpul iernii, acest vortex polar se poate intensifica și atunci blochează aerul acesta rece, care rămâne în regiunea arctică. În schimb, când vortexul este mai slab, cum o să fie cazul – probabil – în următoarele săptămâni, atunci apar un fel de ondulații sau se poate rupe în mai multe nuclee.

Dacă apare acest fenomen, atunci aerul polar ajunge mult mai ușor spre centrul Europei. Modelul de prognoză arată că acesta va fi cazul în următoarele săptămâni, deci Europa centrală și de vest în special. Vom avea temperaturi mai mici decât media climatologică”, a spus Bogdan Antonescu, la Digi24.

România va fi lovită de un vortex polar. Se anunță temperaturi foarte scăzute. Ce spune Bogdan Antonescu, expert în fenomene meteo extreme
România va fi lovită de un vortex polar. Se anunță temperaturi foarte scăzute. Ce spune Bogdan Antonescu, expert în fenomene meteo extreme

Când va lovi vortexul polar Europa ce efecte va avea în România

Aerul polar va lovi Europa în acest weekend. Până la jumătatea săptămânii viitoare, temperaturile vor scădea mult. În România acest fenomen a început să se facă simțit.

Totuși, România va fi afectată de vortexul polar în mai mică măsură, față de alte regiuni din Europa, potrivit lui Bogdan Antonescu.

”Ne va afecta și pe noi într-o mai mică măsură, în comparație cu celelalte regiuni ale Europei. Vortexul polar nu este o descoperire recentă, știm despre existența lui de foarte mulți ani și cercetările asupra acestui fenomen ne ajută în prognoza pe lungă durată, pentru o săptămână sau două în avans.

N-aș putea să spun că există o intensificare a lui sau că apare mai frecvent. Nu avem dovezi clare că într-un climat mai cald vom avea manifestări diferite față de cele din prezent”, a mai spus expertul în fenomene meteo extreme.

De altfel, potrivit estimărilor meteo, românii vor avea parte de vreme rece și chiar și de ninsori, în scurt timp. Toamna blândă se va încheia. Conform meteorologilor, se anunță precipitații mixte pentru multe zone din România. Pe Transalpina, zăpada și-a făcut deja apariția, iar în scurt timp, alte creste vor fi acoperite de nea. Detalii, AICI!

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...