„România se află într-un pericol extrem de mare”. Avertismentul crunt al premierului Orban pentru români

Stan Filon 21.09.2020, 14:01
„România se află într-un pericol extrem de mare”. Avertismentul crunt al premierului Orban pentru români

Premierul Ludovic Orban a declarat că România se află într-un pericol extrem de mare! Șeful Guvernului a spus că în acest moment România nu își mai permite nicio creștere a cheltuielilor și a cerut celorlalte forțe politice să nu sprijine în Parlament raportul comisiilor de specialitate privind rectificarea bugetară, informează Agerpres.

Ludovic Orban spune că România este într-un pericol foarte mare

”Bugetul nu-şi mai poate permite nicio creştere a cheltuielilor în momentul de faţă. În urma zilei negre de la Parlament în care pesediştii din Comisia de buget-finanţe au adoptat nişte modificări la ordonanţa de rectificare, la ora actuală România se află într-un pericol extrem de mare.

Fac apel către toate forţele politice să nu sprijine în Parlament raportul adoptat de Comisia de buget-finanţe pentru ca asta va atrage consecinţe nefaste pentru economia românească, inclusiv pentru capacitatea României de a atrage investiţii, fonduri europene, de a fi considerat un partener solid. Ori cred că e de ajuns şi trebuie pus punct acestui mod iresponsabil de a face politică”, a afirmat Ludovic Orban.

Ludovic Orban spune ca Romania este intr-un pericol foarte mare
Ludovic Orban spune ca Romania este intr-un pericol foarte mare

Bugetul nu mai suportă alte cheltuieli

Orban a spus că Guvernul ia în calcul sesizarea CCR în cazul modificărilor la rectificarea bugetară, în speranța îndepărtării pericolului care se poate abate peste România.

„Orice fel de lege care nu prevede sursa de finanţare, în conformitate cu decizii anterioare ale CCR, este neconstituţională şi noi, ca Guvern, avem obligaţia de a ataca la CCR toate legile pe care le considerăm neconstituţionale”, a spus Orban.

Premierul a indicat că amendamentele adoptate la ordonanţa de rectificare bugetară provoacă o creştere a cheltuielilor publice cu 1,7% din PIB pe anul 2020 şi cu 4,8% din PIB pe anul 2021.

„Este total nesustenabilă şi asta este însoţită şi de amendamentul bizar al lui Orlando (n.r. – Eugen Teodorovici) care reduce de la la 44% la 40% din PIB limita de îndatorare a bugetului, ceea ce aruncă practic România în faliment. (…) De fapt PSD, prin această modificare a rectificării bugetare, a transmis următorul mesaj că vrea să nu se mai poată plăti salariile, pensiile, să nu mai poată fi susţinute investiţiile şi să bage România în incapacitate de plată”, a arătat Ludovic Orban.

”Acest Guvern nu va permite modificarea punctului de pensie în acest an”

Și ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a făcut declaarații despre majorarea punctului de pensie și a precizat că aceasta nu se mai poate face anul acesta.

„Vrea să-i asigur atât pe investitori, cât şi agenţiile de rating, şi pe cei de pe piaţa de capital că acest Guvern nu va permite, şi domnul premier este aici, nu va permite modificarea punctului de pensie în acest an. Rămâne aşa cum am stabilit la rectificarea bugetară. Nu vom permite în acest an o creştere a punctului de pensie peste ceea ce s-a putut face în acest moment. Este mesajul şi de la domnul premier şi este şi mesajul pe care îl dau astăzi aici pentru că nu trebuie să avem aceste îngrijorări pe piaţa de capital. Garantăm că vom gestiona finanţele publice, şi acesta este un mesaj şi pentru domnul preşedinte, cu responsabilitate şi precauţie”, a spus Florin Cîţu.

Valoarea punctului de pensie a crescut cu 14% de la 1 septembrie 2020, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...