România, pe primul loc în Europa la acest capitol. Suntem mult peste media europeană

Badea Violeta 31.03.2022, 09:03
România, pe primul loc în Europa la acest capitol. Suntem mult peste media europeană

Conform unor statistici, România ocupă primul loc într-un top în care nu ne-am dori să fim incluşi. Din păcate, țara noastră ocupă această poziție pentru al doilea an consecutiv, astfel că tot mai multe state occidentale arată cu degetul spre noi. Cifrele sunt îngrijorătoare. Iată la ce capitol suntem fruntași!

România, campioană în Europa la acest capitol

O veste foarte proastă a venit pentru România acum în martie. Conform unor cifre preliminare publicate de Comisia Europeană, țara noastră are cei mai mulți morți din accidente rutiere.

Tocmai din acest motiv, șoselele din România sunt considerate în continuare cele mai periculoase din Uniunea Europeană, după cum au arătat cele mai recente statistici.

Anul trecut, aproximativ 19.800 de persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere, astfel se observă o creștere cu 1.000 (+ 5 %) față de 2020. Totuși, în comparație cu perioada anterioară pandemiei, se observă o scădere cu aproape 3.000 (-13 %) de decese.

Conform datelor oficiale publicate de Comisia Europeana, în 2021, cele mai puține victime s-au înregistrat în Suedia, mai exact această țară a avut doar 18 decese cauzate de accidente rutiere la un milion de locuitori, spre deosebire de România care a avut nu mai puțin de 93 de decese cauzate de accidente rutiere la un milion de locuitori.

De altfel, țara noastră a înregistrat cea mai ridicată rată a mortalităţii pe şosele, dublă faţă de media in Europa, aceasta fiind de 44 de decese la un milion de locuitori.

Romania, campioana la accidente rutiere
Romania, campioana la accidente rutiere

Țările cu cele mai sigure drumuri din Europa

Așa cum am precizat și mai sus, Suedia conduce acest clasament. În afară de această țară, alte opt state membre se pot lăuda cu șosele sigure. Vorbim de Danemarca, Germania, Irlanda, Cipru, Lituania, Malta, Polonia și Portugalia.

Spre deosebire de anul anterior pandemiei, 2019, numărul deceselor cauzate de accidente rutiere în 2021 a scăzut cu 13 %. Scăderile cele mai semnificative, de peste 20 %, înregistrându-se în Danemarca, Belgia, Portugalia, Polonia și Lituania. În schimb, în ultimii doi ani, Letonia, Slovenia și Finlanda au înregistrat creșteri ale numărului de decese rutiere.

Care sunt principalele cauze ale producerii accidentelor rutiere

Potrivit specialiștilor, principala cauză a producerii accidentelor rutiere este lipsa autostrăzilor. De asemenea, o altă problemă o reprezintă şoferii care nu respectă regulile de circulație.

„În primul rând, nu avem destule autostrăzi şi circulăm pe şosele naţionale care ne pun viaţa în pericol. Culmea este că şi autostrăzile care există devin adevărate capcane uneori. Gardurile împrejmuitoare nu prea mai sunt şi se înregistrează zeci de accidente cu animale intrate pe calea de rulare, mai ales noaptea.

Din când în când mai avem şi câte un şofer care mai circulă pe contrasens, lucru care se va corecta, sper, după recenta corectare a legislaţiei în domeniu. Oricum, pe o autostradă bine concepută, acest lucru nu ar fi posibil. Apoi, sunt un pericol şi gropile imense care pot cauza explozii de pneuri.

Totodată, şoferii nu au o pregătire corespunzătoare. După parcurgerea şcolii de şoferi, nimeni nu mai participă la cursuri de recalificare sau specializare. De exemplu, la şcoala de şoferi nu te învaţă nimeni cum să circuli pe autostradă, că pe aceste tronsoane nu trebuie să rulezi nici prea tare, dar nici prea încet pentru că ajungi o şicană mobilă. Apoi, pe lângă aceşti doi factori favorizatori principali mai avem şi indisciplina pietonilor.

Traversarea prin locurile nepermise este o cauză importantă a deceselor din accidentele rutiere. Mulţi refuză, de exemplu, să folosească pasarele precum cele de pe DN1 pentru că le e mai comod să treacă strada decât să urce şi să coboare nişte scări. Şi cum e vorba de o şosea rapidă, accidentele apar oricând”, a declarat un expert în conducere preventivă pentru adevarul.ro.

Ce s-a întâmplat cu celebra trupă Trident?
Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...