România pare să devină o forță în Europa. Dacă în 2007, anul aderării noastre la Uniunea Europeană, puterea de cumpărare a românilor era doar 44% din cea medie europeană, lucrurile s-au îmbunătățit de atunci încoace. Astfel, deși nu este în prima jumătate a statelor UE, țara noastră a ajuns din acest punct de vedere la nivelul unor țări ca Ungaria și Portugalia, depășind Grecia la acest capitol.
Chiar dacă este vorba doar de statistici, până la urmă, totuși ele reflectă un lucru pe care mulți români l-au simțit în anii ce s-au scurs de la aderarea României la UE: o creștere a bunăstării și puterii de cumpărare.
Astfel, în 2022, produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare (PPS) a variat între 59% din media UE în Bulgaria și 261% în Luxemburg, potrivit datelor Eurostat, scrie economedia.ro.
Datele Eurostat arată diferenţe majore între statele UE în ceea ce priveşte PIB pe persoană, indicator folosit pentru a măsura activitatea economică.
Indicatorul României a urcat anul trecut la 77%, astfel că țara noastră a ajuns la același nivel cu Ungaria și Portugalia. Ne aflăm, încă, înspre coada listei, cu doar cinci țări care au procente sub cel înregistrat de țara noastră, dar apropierea de țările menționate mai sus este un motiv de optimism. Anul trecut, România era la 73%, Portugalia la 74% și Ungaria la 76%.
România este pe locul 22 din 27 și devansează alte cinci ţări europene, respectiv Bulgaria, Slovacia, Grecia, Croaţia şi Letonia. Această situație a apărut din cauza inflației galopante, în condițiile în care salariile nu au acoperit creșterea prețurilor.
Datele arată diferențe substanțiale între membrii UE în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor, utilizat pentru a măsura activitatea economică. În 2022, Luxemburg și Irlanda au înregistrat cele mai ridicate niveluri de PIB pe cap de locuitor (161% și, respectiv, 134% peste media UE). Acestea erau urmate la distanță de Danemarca (36% peste media UE), Țările de Jos (30%), Austria (25%), Belgia (21%), Suedia (19%) și Germania (17%).
Cea mai mică putere de cumpărare a fost înregistrată în 2022 de către Bulgaria, care este cu 41% sub media UE, în timp ce cea mai ridicată putere de cumpărare este în Luxemburg și Irlanda.
Statistica publicată anul trecut de Eurostat arată că în 2021 România se afla în aceeași categorie cu Polonia, Ungaria, Portugalia și Letonia în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor (valoarea Produsului Intern Brut pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard – PPS). În aceste țări, indicatorul menționat este cu mai puțin de 30% mai mic decât media UE.
Iar dacă ne uităm la cifre pe termen mai lung, putem spune că România a făcut cale lungă: PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare al țării la aderarea în UE reprezenta mai puțin de 40% din media UE, iar până la sfârșitul anului 2021 am ajuns la 73%. Cu toate acestea, doar cinci țări au procente sub cel înregistrat de țara noastră.