România, în topul ţărilor cu venituri mari. Care este venitul brut naţional pe cap de locuitor 

Redacția IMPACT 03.07.2022, 08:47
România, în topul ţărilor cu venituri mari. Care este venitul brut naţional pe cap de locuitor 

România a reintrat în topul țărilor cu venituri mari, după revenirea puternică din 2021, conform unui clasament realizat de Banca Mondială, în care se află deja toate țările UE, în afară de Bulgaria. Prima oară, ţara noastră intrase în grup în anul 2019.

România, o ţară cu venituri ridicate

Vin veşti bune de la Banca Mondială. Începând cu 1 iulie, România a reintrat în topul ţărilor cu venituri mari, având la finalul anului 2021 un venit brut naţional (VNB) pe cap de locuitor de 17.170 dolari, în creștere de la 12.570 dolari în 2020.

Clasificările se bazează pe pe valoarea ”GNI per capita” al anului precedent (2021). Măsurile sunt exprimate în dolari. Este important de ştiut că pentru a face parte din grupul țărilor cu venituri mari, România trebuia să aibă anul trecut un venit brut național pe cap de locuitor de minimum 13.205 dolari, scriu cei de la Economedia.ro.

Banca Mondială clasifică țările astfel:

  • economiile cu venituri mici sunt definite ca fiind cele cu un VNB pe cap de locuitor de 1.085 dolari sau mai puțin în 2021;
  • economiile cu venituri medii inferioare sunt cele cu un VNB pe cap de locuitor cuprins între 1.086 și 4.255 dolari;
  • economiile cu venituri medii superioare sunt cele cu un VNB pe cap de locuitor cuprins între 4.256 dolari și 13.205 dolari;
  • economiile cu venituri mari sunt cele cu un VNB pe cap de locuitor de 13.205 dolari sau mai mult.
România a reintrat în topul ţărilor cu venituri mari
România a reintrat în topul ţărilor cu venituri mari

Ţările care au avansat în 2021

Nu doar România a intrat în clasamentul statelor cu venituri ridicate. Belize şi Panama au înregistrat şi ele o creştere importantă la acest capitol. Belize a reuşit să obţină sume importante de bani din activităţi şi investiţii legate de turism, în timp ce Panama a cunoscut o revenire puternică după criza provocată de pandemia de covid-19.

Ţările europene din categoria veniturilor superioare sunt Belarus, Republica Moldova, Bulgaria, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Macedonia de Nord, Albania, Muntenegru.

Urmăriți Impact.ro și pe