România, cel mai mare preț al energiei din UE. Cum arată clasamentul, surpriza de pe ultimul loc

Ana Anitoiu, Iulia Statie 11.10.2021, 20:51
România, cel mai mare preț al energiei din UE. Cum arată clasamentul, surpriza de pe ultimul loc

România are cel mai mare preț al energiei din Uniunea Europeană, în contextul în care țara este dependentă de importurile de electricitate. Iată cum arată clasamentul și cine se află pe ultimul loc.

Prețul mediu al electricității, un nou record

Prețul mediu al electricității pentru ziua următoare (PZU) a stabilit duminică un nou record, de 1.007,93 lei/MWh, echivalentul a 203,75 euro/MWh, conform Profit.ro. Recordul anterior fusese stabilit pe 4 octombrie, când a fost raportat un preț mediu de 957,8 lei/MWh.

Producătorul ELCEN a vândut luni energie în bandă, adică furnizată continuu și constant, la peste 1.100 de lei/MWh până la sfârșitul anului, potrivit Economica.net.

Tot luni, România înregistra cel mai mare preț la energie din Uniunea Europeană. Prețul pentru electricitatea ce urma să fie livrată marți era de 233,6 euro/MWh (1.153 lei/MWh), conform site-ului EnergyLive.cloud.

Prețurile menționate nu sunt plătite de către fiecare consumator casnic. La aceste costuri se tranzacționează energia pe bursele de profil de unde cumpără furnizorii care vând către populație și firme.

La prețul final se adaugă tarifele de transport ș distribuție, precum și contribuțiile pentru cogenerare și energie verde și taxa pe valoarea adăugată (TVA).

Romania, cel mai mare pret al energiei din UE. Cum arata clasamentul, surpriza de pe ultimul loc
Bancnote numarate de o persoana

Clasamentul european al prețurilor la energie electrică

În clasamentul prețurilor europene la energia electrică urmează, după România: Ungaria (228,26 euro/MWh), Italia (218,54 euro/MWh), Grecia (205,08 euro/MWh) și Bulgaria (203,67 euro/MWh).

Alte țări europene, dar care nu sunt în Uniunea Europeană, se află de asemenea în clasament: Serbia (209,36 euro/MWh) și Elveția (208,66 euro/MWh).

Țările europene cu cele mai mici prețuri la energie electrică

Statele europene cu cele mai mici prețuri la energie electrică sunt: Polonia (123,06 euro/MWh), Germania (167,43 euro/MWh), Cehia (169,78 euro/MWh), Austria (185,99 euro/MWh) și Franța (188,47 euro/MWh).

Spre deosebire de România, care este dependentă de importul de energie electrică, Polonia se bazează mai ales pe cărbune pentru producția de energie, Franța și Cehia folosesc în special energia nucleară, iar Germania susține masiv energia regenerabilă.

Cât curent electric produce România și cât consumă

România avea un consum de energie electrică de 7.501 MW, luni, la ora 15:35. Din acest total, 6.083 MW erau producție internă, iar 1.419 MW erau importați, potrivit datelor Transelectrica, transportatorul național de energie.

Din producția internă, centrala nucleară de la Cernavodă producea 1.375 MW, energia hidro era 1.879 MW, iar pe bază de hidrocarburi se realizau 1.284 MW, în timp ce din cărbune erau produși 907 MW.

Pe bază de energie regenerabilă erau produși în România: 56 MW (biomasă), 170 MW (fotovoltaic) și 413 MW (eolian).

Recent, România a anunțat că prețurile la energie pentru consumatorii casnici vor fi compensate cu 21 de bani pe fiecare kWh consumat și cu 25% cele pentru gaze. În plus, premierul demis Florin Cîțu a spus că va plafona prețurile energiei în viitorul cabinet, dar pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie de un Guvern deplin învestit.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...