Revine viscolul în România. Regiunile afectate, e alertă meteo

Iancu Andreea 06.02.2022, 14:57
Revine viscolul în România. Regiunile afectate, e alertă meteo

Meteorologii ANM au transmis o nouă alertă meteo, care anunță că viscolul revine în România. Mai multe regiuni din țara noastră urmează să fie afectate de acest fenomen meteo, astfel că frigul, vântul și ninsoare își vor face simțită prezența în mai multe zone ale țării.

Alertă de viscol. Ce regiuni din România urmează să fie afectate

Prognoza meteo din următoarea perioadă aduce ninsori abundente în mai multe regiuni ale țării, viscolul cuprinzând mai multe zone din România, potrivit alertei emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Astfel, vremea se anunță una complet diferită, în special în zonele de munte.

Duminică, meteorologii au transmis totuși vreme caldă în sud și sud-est, însă temperaturile vor fi ușor mai scăzute decât în ziua precedentă, apropiându-se de cele medii, specifice perioadei în care ne aflăm. ANM a precizat însă că regiunile din vestul, nordul și centrul țării vor fi marcate de înnorări, iar spre seară și noaptea se vor remarca precipitaţii mixte, iar în zona de munte va ninge. Poleiul se va forma izolat.

Viscolul revine în România
Regiunile afectate de viscol

Cum va fi vremea astăzi, în țara noastră

În restul regiunilor României, cerul se va menține variabil, cu înnorări către finalul zilei. Totuși, precipitațiile vor fi reduse cantitativă în cazul acestor zone. De asemenea, vântul va prezenta intensificări temporare în majoritatea regiunilor, iar în zona montană înaltă, rafalele vor spulbera zăpada. Maximele se vor situa între 0 și 10 grade Celsius, în timp ce minimele pot atinge -6 sau chiar -2 grade Celsius. Izolat, există posibilitatea de formare a ceții.

Vremea în Capitală va fi una variabilă, cu vânt slab și moderat, cu unele intensificări pe parcursul zilei. Temperatura maximă resimțită de bucureșteni se situează în jurul valorilor de 9-10 grade Celsius, în timp ce minimele pot ajunge la -4 până la -2 grade Celsius.

Prognoza meteo pentru ziua de luni, 7 februarie

Începutul de săptămână anunță vreme caldă în sud-estul țării. Cerul va prezenta unele înnorări, însă acestea se vor resimți mai degrabă la munte, în nord, în vestul și centrul țării. Tot aici, precipitațiile vor fi frecvente și moderate cantitativ în unele zone. Ninsorile își vor face apariția la munte și în regiunile submontane.

De asemenea, regiunile mai joase din Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi Moldova se vor remarca prin precipitaţii mixte. Izolat vor fi condiţii de polei. Ploile slabe își vor face simțită prezența în sud și sud-est, acolo unde cerul va deveni temporar noros, în special în Oltenia, Muntenia și Dobrogea.

La altitudini mai mari, în zonele montane, vântul va ajunge la rafale de 70-90 km/h, unde va apărea viscolul. Temporar, intensificările vântului se vor situa în jurul valorilor de 40-50 km/h. Mercurul termometrelor va urca până la maxime de 2 până la 12 grade Celsius, în timp ce minimele vor ajunge la -6 chiar -3 grade Celsius.

Vremea din București va fi una caldă, însă cerul va prezenta unele înnorări temporare. Vântul va sufla moderat, cu intensificări ușoare, de 35-45 km/h, pe parcursul zilei. Maximele așteptate în Capitală pentru acest nou început de săptămână vor ajunge la 9-10 grade Celsius, în timp ce minima se va situa în jurul valorilor de 0-1 grad Celsius.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...