Revine Liviu Dragnea în PSD? Marcel Ciolacu a spus clar: „Eu nu am fost ipocrit”

Stan Filon 18.03.2021, 11:36
Revine Liviu Dragnea în PSD? Marcel Ciolacu a spus clar: „Eu nu am fost ipocrit”

Liviu Dragnea ar putea fi eliberat din închisoare curând, iar românii se întreabă dacă îl vor mai vedea pe fostul social-democrat în PSD, de unde a plecat direct la închisoare. Ei bine despre această situație a vorbit recent actualul președinte al PSD, Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu a spus dacă Liviu Dragnea s-ar putea reîntorce în PSD, după ce iese din închisoare

Marcel Ciolacu a acordat un interviu recent pentru g4media.ro, în care a vorbit despre situația în care se află acum partidul, dar și despre ce se va întâmpla atunci când Liviu Dragnea va ieși din închisoare. În plus, a vorbit și despre zvonurile care spun că Adrian Năstase ar putea reveni în politică, imediat după ce legea îi va permite.

Marcel Ciolacu a fost întrebat dacă Liviu Dragnea va reveni în PSD, după ce va ieși din închisoare, iar răspunsul său a fost unul prompt: ”Presupun că nu… Să știți că eu nu am fost ipocrit. Și nu m-ați auzit nici vorbind de rău foștii lideri ai partidului, nu numai pe domnul Dragnea, și mi-am asumat trecutul PSD. Cum este și normal, din punctul meu de vedere. Asta nu înseamnă că n-am învățat din greșelile făcute de PSD în trecut, astfel încât să nu le repetăm.

Marcel Ciolacu a spus dacă Liviu Dragnea s-ar putea reintorce in PSD
Marcel Ciolacu a spus dacă Liviu Dragnea s-ar putea reintorce in PSD

”Momentan cunoaștem situația”

Este foarte puțin probabil să revină în partid, știți și dumneavoastră, știu și eu. Presupun că… N-am auzit o astfel de intenție, momentan cunoaștem situația”, a declarat MarcelCiolacu, care a recunoscut că Liviu Dragnea nu mai este nici măcat membru PSD, cum se întâmplă cu toți membrii care sunt condamnați la închisoare.

Macel Ciolacu a spus că nu există posibilitatea ca Liviu Dragnea să se întoarcă în PSD. ”Nu cunosc detaliile, dacă are interdicții de a face sau a nu face politică, nu a reprezentat pentru mine o prioritate. Nu există această posibilitate statutară de a reveni în partid”, a mai spus Ciolacu.

Despre o posibil revenire a lui Adrian Năstase în PSD, Marcel Ciolacu spune că nu a vorbit cu fostul premier dar este puțin probabil ca acesta să revină în rândurile social-democraților. ”Este foarte puțin probabil. Repet, îmi asum trecutul, dar drumul PSD în acest moment este cu totul și cu totul altul. Nu pot să fiu ipocrit că nu am comunicat cu domnul Adrian Năstase în această perioadă, dar haideți să ne amintim, a fost o guvernare de excepție în timpul domnului Adrian Năstase, cât timp a fost prim-ministru, și chiar a fost o profesionalizare a partidului evidentă în acea perioadă.

Din punct de vedere economic și deciziile pe care le-a luat premierul în acea perioadă și pe această zonă de discuții nu am discutat niciodată, nici dânsul nu a deschis discuția de a reveni în partid”, a mai spus Ciolacu pentru sursa citată.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...