Revine carantina de noapte din acest weekend. Marele oraş afectat de restricţie

Stan Filon, Cristi Ionică 24.09.2021, 14:24
Revine carantina de noapte din acest weekend. Marele oraş afectat de restricţie

Numărul tot mai mare de cazuri de coronavirus a determinat autoritățile să revină la restricții din ce în ce mai dure asupra populației, pentru limitarea răspândirii temutului virus. În unele zone au fost din nou instituite restricțiile de circulație pe timp de noapte!

Revine carantina de noapte din acest weekend, în Timișoara

Timișoara este orașul unde au revenit restricțiile de circulație pe timp de noapte de noapte. Oamenii nu vor mai avea voie să iasă pe stradă după ora 20:00, decât cu un motiv întemeiat. Decizia vine după ce miercuri, 22 septembrie, rata de infectare din Timișoara a ajuns la 4,49 la mia de locuitori. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș a decis reinstituirea carantinei de noapte în weekend, între orele 20:00 și 5:00, iar în zilele de vineri, sâmbătă și duminică magazinele se vor închide de la 18:00.

Pentru a putea ieși din case, după ora 20:00, oamenii sunt nevoiți să se deplaseze din nou cu declaratie pe propria raspundere, document care poate fi descărcat de AICI.  Carantina de noapte la final de săptămână a fost instituită şi lîn alte nouă localități- Dumbrăviţa, Ghiroda, Giroc, Dudeştii Noi, Parta, Pădureni, Sacoşu Turcesc, Giulvăz şi Jimbolia. Localitățile Moraviţa şi Bucovăţ intra complet în carantină timp de 2 săptămâni după ce rata de infectare a depăşit 7,5 la mie.

Revine carantina de noapte din acest weekend, in Timisoara
Revine carantina de noapte din acest weekend, in Timisoara

În ce scop mai pot ieși oamenii din casă, după ora 20:00

In Timișoara, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20 – 5, cu următoarele excepţii:

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
  • deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
  • deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie.
  • Operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, sunt obligaţi să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 5:00-18:00. În intervalul orar 18:00 – 5:00, operatorii economici pot desfăşura activitatea de livrare la domiciliu. Se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness.
Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...