Revin ploile în România. Când scăpăm de caniculă. Anunţul de la ANM

Andra Daoud 28.06.2022, 09:33
Revin ploile în România. Când scăpăm de caniculă. Anunţul de la ANM

Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în următoarea perioadă, iar veștile nu sunt tocmai bune pentru români. După o perioadă cu temperaturi caniculare, revin ploile în țara noastră, iar instabilitatea atmosferică va fi cea care va caracteriza vremea în următoarea perioadă. Ce se întâmplă cu vremea la începutul lunii iulie și când vom scăpa de caniculă.

ANM a anunțat prognoza meteo pentru următoarea perioadă

Administrația Națională de Meteorologie a făcut publică prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Vremea se încălzește treptat zilele acestea, ajungând la temperaturi caniculare joi. Valul de aer cald va trece în câteva zile, iar după 1 iulie revin ploile și instabilitatea atmosferică, anunță meteorologii, care au transmis cum va fi vremea până în data de 10 iulie, pentru fiecare regiune în parte.

Prognoza meteo pentru Banat

Temperaturile vor crește până la maxime de 38 de grade Celsius, în timp ce minimele nu vor coborî sub 20 de grade. După data de 1 iulie, vremea se răcește ușor, ajungând ca, până la finalul intervalului, maximele să fie cuprinse între 28 și 30 de grade, iar minimele între 14 și 16 grade. După 1 iulie crește și probabilitatea de averse.

Prognoza meteo pentru Crișana

Și aici vremea se încălzește treptat până la finalul lunii iunie, iar temperaturile vor atinge valori maxime de 37 de grade. Minimele, înregistrate în timpul nopții, se vor situa în jurul valorii de 19-20 de grade. După data de 1 iulie, se va răcori treptat, crescând și probabilitatea apariției precipitațiilor. Maximele se vor situa sub 30 de grade, la începutul lunii iulie.

Prognoza meteo pentru Transilvania

Valul de caniculă ajunge și în Transilvania, mai ales după data de 29 iunie, când maximele se vor încadra în jurul valorii de 34-35 de grade Celsius. După 1 iulie, temperaturile încep să scadă treptat, ajungând la valori maxime de 26 de grade, până la finalul intervalului. Până la sfârșitul lunii iunie, vor fi averse în fiecare zi, pe arii restrânse, după care și pe suprafețe extinse.

Revin ploile in Romania. Cand scapam de canicula. Anuntul de la ANM
Valul de canicula va trece dupa data de 1 iulie

Prognoza meteo pentru Maramureș

Și aici se vor înregistra temperaturi caniculare până la sfârșitul lunii iunie, iar maximele se vor încadra în jurul valorii de 35 de grade. Minimele vor ajunge până la 17-18 grade, iar după data de 1 iulie sunt anunțate averse aproape zilnic. De asemenea, temperaturile scad, iar maximele se vor situa în intervalul 25-27 de grade la începutul lunii viitoare.

Prognoza meteo pentru Moldova

Vremea va fi călduroasă și cele mai ridicate temperaturi se vor înregistra pe 29 și 30 iunie, când mercurul din termometre va ajunge la 35-36 de grade. Local sunt anunțate averse aproape zilnic, iar minimele termice se vor situa între 8 și 20 de grade.

Prognoza meteo pentru Dobrogea

În Dobrogea vremea va fi mai caldă decât în mod normal. Maximele vor oscila între 28 și 30 de grade, iar minimele între 19 și 21. Cresc șansele de precipitații în ultimele zile ale lunii iunie și din nou după data de 5 iulie.

Prognoza meteo pentru Muntenia și Oltenia

Vremea va fi călduroasă în aceste regiuni și temperaturile vor atinge valori caniculare, mai ales în zilele de 29 și 30 iunie, precum și pe 5 și 6 iulie. Se vor înregistra între 34 și 36 de grade Celsius, iar minimele nu vor fi mai coborâte de 19 grade. După data de 5 iulie, crește probabilitatea de averse.

 

Andreea Vasile, protagonista comediei Ramon, face dezvăluiri
Urmăriți Impact.ro și pe