Rețetă de tartă cu mere. Chef Nicolai Tand te învață să prepari un desert absolut delicios

Diana Dumitrache 17.07.2020, 20:08
Rețetă de tartă cu mere. Chef Nicolai Tand te învață să prepari un desert absolut delicios

Vine weekendul, aşadar este momentul perfect pentru a găti un desert. Chef Nicolae Tand îţi prezintă reţeta de tartă cu mere. Aşa ceva nu vrei ratezi! Să mai spunem că este vorba şi despre îngheţată?!

Rețeta de tartă cu mere a la Chef Nicolai Tand

Nu, nu vă închipuiţi că este banala tartă cu mere. Nici vorbă! Chef Nicolai Tand dezvăluie reţeta pe care a învăţat-o în Franţa şi pe care o recomandă cu fiecare ocazie. Este un desert simplu de făcut, dar de mare efect.

Este desertul pe care l-am învăţat în Franţa şi care mi-a plăcut cel mai mult. Mi se pare un desert atât de uşor de făcut şi pe cât e de simplu de preparat, pe atât e de delicios. Trebuie să alegi mere foarte bune, româneşti, un foietaj, puţină aromă de nucsoară şi cam atât, scrie Chef-ul pe blogul său culinar.

INGREDIENTE:

Foietaj din magazin
Mere
Gălbenuş de ou
Zahăr pudră
Nucşoara
Îngheţată

Rețetă de tartă cu mere. Chef Nicolai Tand te învață să prepari un desert absolut delicios
Rețetă de tartă cu mere. Chef Nicolai Tand te învață să prepari un desert absolut delicios. Sursa foto: nicolaitand.ro

MOD DE PREPARARE:

Mai uşor de atât nici că se poate, vă garantăm. Luaţi pixul şi caietul cu reţete şi notaţi! Nu o să vă pară rău. Întindem bine foietajul într-o tavă rotundă, îl găurim cu furculiţa şi apoi îl ungem cu gălbenuş de ou. Merele se curăţă de coajă şi de cotor, apoi le tăiem la rotund. Aranjăm feliile ca o floare peste foietaj. Presărăm puţină nucşoară. Apoi, punem cam o lingură de unt deasupra (trebuie întins bine pe toată suprafaţa tartei). Presărăm zahăr pudră şi dăm tarta la cuptor până se rumeneşte frumos.

La final, este neapărat să adăugăm o cupă de îngheţată de vanilie. Ce mai?! O adevărată nebunie culinară!

Trucuri dezvăluite de Chef Tand:

  • foaia de aluat să fie foarte subţire pentru a deveni crocantă la coacere.
  • mărul să nu fie în cantitate prea mare.
  • merge de minune şi cu sos de caramel făcut în casă.

Spor la gătit şi poftă bună să aveţi!

 

Urmăriți Impact.ro și pe
Diana Dumitrache
Sunt absolventă a Colegiului Naţional Roman-Vodă, Filologie, din Roman, precum şi a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii din Bucureşti, secţia Limba şi Literatura Română –...