Reţetă de sarmale de post. Nici nu zici că nu au carne. Care e ingredientul special

Ana Anitoiu 19.11.2021, 11:47
Reţetă de sarmale de post. Nici nu zici că nu au carne. Care e ingredientul special

O rețetă de sarmale de post ușor de pregătit, cu un ingredient special, face ca această variantă a preparatului tradițional să fie apreciată de toată lumea, fără ca cineva să se plângă de lipsa cărnii din farfurie.

Rețetă de sarmale de post. Care este ingredientul special

Sarmalele de post se pot pregăti în mai multe moduri, dar într-una dintre rețete lipsa cărnii poate trece neobservată. Un ingredient special le face cu totul deosebite. Ciupercile pot înlocui bine carnea tocată. Iată lista completă de ingrediente:

  • două verze murate
  • 200 g orez cu bob rotund
  • 500 g ciuperci
  • doi morcovi medii
  • două cepe mari
  • o rădăcină mică de țelină
  • 150 ml bulion
  • 60 ml ulei
  • o legătură de mărar
  • o legătură de cimbru
  • două foi de dafin
  • sare și piper după gust
Reteta de sarmale de post. Nici nu zici ca nu au carne. Care e ingredientul special
Sarmale in foi de varza murata

Rețetă de sarmale de post. Mod de preparare

Înainte de orice altceva, se desprind foile de varză și se taie nervurile groase de la bază. Se aleg foi de dimensiuni potrivite, iar cele mai mari se pot tăia pe jumătate. Apoi, se taie ceapa și ciupercile mărunt, după care se dau prin răzătoare morcovii și țelina. Se toacă mărunt cimbrul și mărarul.

Într-o cratiță, se pune uleiul la încins. Apoi, se adaugă ceapa, morcovul și țelina. Se călesc legumele la foc mic pentru aproximativ cinci minute. Se adaugă ciupercile și se lasă la călit pentru alte trei minute. Se ia cratița de pe foc, se condimentează cu sare și piper, după care se adaugă cimbrul și mărarul. Separat, se spală bine orezul, se lasă la uscat și abia poi se adaugă în compoziție. Se amestecă bine.

Urmează umplerea sarmalelor. Pe fiecare foaie de varză se pune câte o lingură cu vârf din compoziția cu legume, se rulează bine și se îndeasă capetele înăuntru. Este important ca fundul oalei să se acopere cu un strat din cotoare de varză tocate mărunt și abia apoi se pot aranja sarmalele, pe verticală sau orizontală.

La final, sarmalele în foi de varză murată se acoperă cu încă un strat de cotoare de varză tocate mărunt. Se adaugă bulionul și foile de dafin. Se mai pot pune și două crenguțe de cimbru, care dau și mai multă aromă.

În final, se toarnă apă caldă atât cât să acopere bine sarmalele, după care se pune oala la fiert pe plită. La nevoie, se poate completa cu apă caldă pe durata fierberii. Sarmalele sunt gata de savurat atunci când varza este moale și se poate pătrunde ușor cu o furculiță.