Rețetă de gogoși delicioase, fără făină și fără zahăr. Desertul perfect pentru zilele în care ești pe fugă

Andra Daoud 15.07.2022, 07:30
Rețetă de gogoși delicioase, fără făină și fără zahăr. Desertul perfect pentru zilele în care ești pe fugă

Gogoșile sunt un desert delicios și savuros, care ne aduce aminte de copilărie. Aroma de gogoși proaspăt făcute și pudrate cu zahăr nu se compară cu niciun alt desert. Pe lângă rețetele clasice, există însă și versiuni mai simple și chiar mai prietenoase cu silueta, iar una dintre acestea nu conține deloc făină și zahăr. Cum se prepară gogoșile din făină de migdale, pas cu pas.

Rețetă de gogoși rapide, fără făină și fără zahăr

Atunci când ai poftă de ceva dulce, care se prepară rapid, gogoșile pot fi varianta ideală de desert. Nu vorbim despre rețeta clasică, cea care presupune frământare și dospire timp îndelungat, ci despre o rețetă de gogoși care se prepară în timp record, din ingrediente ușor diferite. Vă imaginați o rețetă de gogoși care nu conțin făină și zahăr? Ei bine, făina de grâu este înlocuită cu făină de migdale pentru a prepara acest desert savuros și, odată încercat, se va transforma într-unul dintre preferatele voastre cu siguranță.

Ingrediente:

  • 1 linguriță de praf de copt,
  • 50 grame de unt,
  • 2 ouă,
  • 20 grame de mac,
  • esență de vanilie,
  • 160 grame migdale,
  • 50 ml lapte de cocos.
Reteta de gogosi delicioase, fara faina si fara zahar. Desertul perfect pentru zilele in care esti pe fuga 1
Aluatul pentru aceste gogosi nu are nevoie sa stea la dospit

Mod de preparare:

Dacă nu folosiți făină de migdale gata preparată, este nevoie să puneți migdalele în apă fiartă timp de 10 minute, după care le veți pune la microunde pentru 2 minute, pentru a se usca. După acest proces, măcinați migdalele cu ajutorul unui blender sau al unui robot de bucătărie, până când obțineți o pudră fină, cu o consistență asemănătoare cu a făinii.

Amestecați pudra de migdale cu ouăle, esența de vanilie și un praf de sare. Adăugați praful de copt, untul topit și laptele, după care puneți semințele de mac și amenstecați foarte bine toate ingredientele cu ajutorul unui tel sau al unei spatule.

Folosiți o formă pentru gogoși sau un pahar, pentru a porționa aluatul. Puteți face gogoși rotunde, cu sau fără gaură în mijloc, după preferințe. Așezați gogoșile pe o tavă tapetată cu hârtie de copt și dați tava la cuptor, în cuptorul preîncălzit la 180 de grade, pentru 20 de minute sau până când gogoșile s-au rumenit frumos.

Pentru a orna gogoșile, puteți folosi zahăr pudră sau glazură. Pentru a prepara glazura, aveți nevoie de ciocolată neagră și 2 linguri de unt sau de smântână lichidă. Topiți ciocolata la microunde sau la bain marie și amentecați-o cu untul sau cu smântâna. Când gogoșile s-au răcit, scufundați fiecare gogoașă pe o parte în glazură. Poftă bună!

Urmăriți Impact.ro și pe