Reportaj: „Tristul mormânt” al Căpitanului. Locul interzis de comuniști în care se odihnește controversatul Corneliu Zelea Codreanu

”Numai vântul mai suspină, dulcele tău cânt /  Peste florile ce-alină Tristul tău mormânt”.  Imnul legionarilor căzuți are aproape 55. 000 de mii de vizualizări pe YouTube, dintre care 672 sunt aprecieri, iar 25 de persoane au apăsat butonul Unlike. Pe rafturile librăriilor din țară, povestea lui Corneliu Zelea Codreanu continuă să vândă titluri. Pentru mulți, Căpitanul este un mare patriot, alții spun că este un asasin, în timp ce unii habar nu au cine a fost și cum a marcat istoria interbelică, în special învolburații ani ’30 și startul anilor ’40.

Reportaj la mormântul lui Corneliu Zelea Codreanu

La mormântul din Cimitirul Reînvierea din Capitală, lângă marmura scobită cu numele Căpitanului, unde se crede, se spune, însă nu se știe cu siguranță dacă sunt înmormântați Corneliu Zelea Codreanu, unul dintre frați și tatăl său- Ion Zelea Codreanu, la rândul lui unul dintre liderii Mișcării Legionare-, doi barbați cu fălcile stacojii și cu tâmplele albite se întreabă de ce crucile sunt împodobite cu panglica tricoloră.

Pentru ei, Zelea Codreanu nu este nici erou, nici asasin. Reprezintă un numele unui necunoscut trecut pe o cruce din cimitirul care le cerne pașii spre mormintele celor dragi. Aici, o candelă arde proaspăt între crucile mormintelor familiei Zelea Codreanu, iar câteva fire de flori uscate atârnă prinse de cruce. Una din lemn masiv pe care este adâncit „herbul” Legiunii Arhanghelului Mihail, sub numele tatălui Căpitanului, cel care s-a stins în 1941, la câțiva ani după ce fiul său a fost ucis, în dimineața zilei de Sfântul Andrei a anului 1938, la marginea pădurii Tâncăbești.

Ordinul pentru scoaterea din scenă a conducătorului Gărzii de Fier i-a aparținut lui Carol al II-lea, regele despre care s-a spus că înainte să ordone uciderea lui Codreanu i-ar fi oferit acestuia chiar postul de prim-ministru. O filă sângeroasă dintr-o perioadă tulbure a României, ani în care, în acest război crud al revolverului, multe personalități ale țării și-au pierdut viața.

La scurt timp după funeraliile camarazilor Ion Moța și Vasile Marin din februarie 1937 – căzuți la Majadahonda, unde luptau ca voluntari de partea lui Franco în Războiul Civil Spaniol-, nimbul Căpitanului era din ce în ce mai strălucitor, o parte a studențimii, mulți dintre țărani, elite ale societății –ziariști, scriitori, medici, preoți, istorici etc- rezonând cu ideile mistice, patriotice și, în acealași timp antisemite, însămânțate de Codreanu.

Impact.ro

Imaginile indecente cu Elena Udrea au scăpat pe internet! Doar iubitul o mai vede AȘA...

Impact.ro

După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO

Chiar dacă nu era cel mai bun orator, Corneliu Zelea Codreanu se făcea înțeles și în fața țăranilor, iar ideile sale aveau trecere și în fața intelectualilor, misticismul, statura sa impozantă -de multe ori se afișa îmbrăcat în port popular impecabil sau călare pe un cal alb prin sate-, făceau din aparițiile lui adevărate evenimente.

Ideologie care și-a găsit fulgerător locul într-o țară măcinată de imberbitatea clasei politice și indeciziile unui rege cu imaginea cariată de veșnicele fierberi sentimentalo-matrimoniale. Un suveran care, până la urmă, s-a ascuns în spatele cnutului satrapului și a instaurat, în 1938, dictatura regală. La alegerile din 1937, Mișcarea Legionară reușise să obțină 15% din voturile alegătorilor, fiind pe locul 3 în opțiunile românilor cu drept de vot.

Crimele

Căpitanului i-a fost atribuită vina morală pentru mai multe asasinate pe care legionarii le-au validat cu grame de plumb în măruntaiele mai multor pesonalități politice. I.G. Duca a fost secerat de către “Nicadori”, în decembrie 1933, pe peronul gării din Sinaia, apoi Mihai Stelescu, fostul camarad al lui Codreanu, a fost ucis în 1936 în patul spitalului Brâncovenesc. Criminalii deputatului, despre care s-a spus că, la rândul lui, a pus la cale eliminarea liderului legionarilor, au primit denumirea de „Decemviri”.

Dacă în aceste cazuri, despre Codreanu s-a spus doar că se află în spatele crimelor, în octombrie 1924, chiar din falanga Căpitanului a fost curmată viața prefectului Manciu, la Iași, atunci când studentul Codreanu a apăsat pe trăgaci. A urmat un proces foarte mediatizat, cu fotograme de circ social, strămutat, din cauza presiunii publice, dintr-un oraș în altul, care i-a adus, pe lângă achitare și un mare de capital de imagine lui Codreanu și legionarilor.

Răzbunarea

Chiar și după moartea sa, Căpitanul a fost considerat vinovat moral pentru valul de crime dictat de legionari cu titlu de răzbunare pentru asasinarea conducătorului lor. Premierul Armand Călinescu (21 septembrie 1939), omul de încredere al lui Carol al II-lea, Virgil Madgearu (27 noiembrie 1940) și Nicolae Iorga (27 noiembrie 1940) sunt cele mai importante personalități ale vremii care s-au stins din „retorica” revolverului legionar.

Amintirea

“Înainte de Corneliu Codreanu, România era o Sahară populată. Cei aflați între cer și pământ n-aveau nici un conținut, decât așteptarea. Cineva trebuia să vină”. Între ghilimele se află un ciot dintr-un idolatru aparținându-i lui Emil Cioran. La peste opt decenii de la trecerea în neființă a liderului Mișcării Legionare, de lângă crucea Căpitanului, bărbații cu pomeții arși, scuturați de curiozitate, își pierd pașii pe aleea care taie eternitatea.

„Mai vin și întreabă de mormântul lui Codreanu, chiar acum câteva zile au fost doi tineri, iar din ce mi-au povestit groparii mai în vârstă, pe timpul lui Ceaușescu, le era interzis să spună cine este îngropat aici”, este confesiunea agentului de pază care ne îndrumă spre locul de veci al familiei Zelea Codreanu.

După decenii, personalitatea Căpitanului scapără în continuare simțiri patriotice în piepturile unora, plumbul din țeava pistolului mai arde acum, sub formă de cuvinte povestite, în coloanele cărților dedicate existenței și faptelor sale. Într-un colț de cimitir, între o cruce de lemn și una de marmură brodate cu o fâșie de tricolor, în pântecul unui sfeșnic, mai arde și ceara unei candele. „Să fie cerul senin și codrul aproape…”