Dacă un elev ia notă mare și altul ia notă mică, pentru cel din urmă e traumatizant. La fel, dacă unul ia premiu cu coroniță și altul nu ia. Așa gândește o doamnă profesoară de gimnaziu din Bacău, autoarea unei petiții publice ”în nume personal”.
Conform profei din orașul ”Plumbului bacovian”, Ana-Nela Popoveniuc pe numele dumisale, ar trebui renunțat la festivitățile publice de premiere de la finalul anului școlar, pentru că astfel li se provoacă suferințe acelor elevi care nu iau premii și care sunt, pe cale de consecință, disciminați. Așadar, mototoliți diplomele, ardeți coronițele, eventual smulgeți din ”Moromeții” paginile alea geniale, în care pe Niculae îl apucă frigurile tocmai la serbarea de sfârșit de an, unde luase ”Primu-ntâi cu coroniță”. Lovi-o-ar moartea de Bisisică!
O să spună doamna profesoară globalist-milenaristă din Bacău (paradoxal, băgată în seamnă de destulă lume) că povestea cu Niculae Moromete se întâmpla în urmă cu aproape un veac și că astăzi lucrurile stau altfel. Nu stau deloc altfel. Școala e (sau ar trebui să fie) tot școală, notele, tot note, ierarhiile, tot ierarhii,. Asta deranjează cel mai mult. Ierarhizarea. Întâietatea unui elev care muncește și învață în raport cu unul care lenevește, lăsându-se dus de gloată. Nu avem voie să-l evidențiem pe primul, pentru că l-am putea traumatiza pe cel de-al doilea!
Până la urmă n-ar trebui renunțat doar la premieri, ci și la note. Petenta băcăuană pretinde că ”școala nu reprezintă un concurs, ci dreptul firesc al copilului la educație!” I-auzi! De când lumea și pământul, Gigel era mai bun decât Costel la matematică, Ionel decât Georgel la română, iar la sport, profesorul organiza concursuri de alergări, unde Nicușor, care avea picioarele mai lungi, ajungea mereu înaintea lui Petrișor, căruia îi plăcea ciocolata și avea burtică.
Dar aceste constatări probabil că țin de un trecut îndepărtat și revolut, iar oamenii învățământului zilelor noastre vor trebui să le uite. Să nu mai dea note, să nu mai organizeze serbări, ci doar să vegheze ca linia de fabricație a analfabeților funcționali să funcționeze fără cusur. Dacă procedăm așa, peste câteva decenii vom avea exact ce-și dorește doamna profesoară de gimnaziu de la Bacău. Niște indivizi neierarhizați, nepremiați public, o turmă de viețuitoare egale între ele, numai bune pentru o societate care și ea se decerebrează constant sub faldurile cortinei unui egalitarism de esență nord-coreeană. Bun să producă acei soldăței identici, extrem de ușor de manevrat.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]