Carnagiul înfiorător pe care Rusia lui Putin îl desfășoară acum în Ucraina depășește orice limită a unui discernământ firesc. Este, pur și simplu, rezultatul unei uri absolut patologice, un efect de fiară umană dezlănțuită. Uciderea cu bună știință a mii de copii, femei, bătrâni este un gest terifiant dincolo de condiția umană. E drept, au mai existat în istoria recentă asemenea atrocități, însă ele ar fi trebuit să devină lecții irepetabile, uitate și nicidecum continuate. Mai ales în contextul actual, când armele sofisticate, cu putere devastatoare, seamănă moartea în masă.
Războaiele, dintotdeauna, au avut una sau mai multe cauze. Juste sau nu. Pentru o împiedicare/limitare, sub orice fel, a amplorii vărsării de sânge au fost elaborate serii de reguli în acest sens, ce nu ar trebui să fie facultative, ci obligatorii. După cum se vede, în țara din apropiatul Răsărit de noi sunt doar vorbe și norme goale. Încălcate grosolan de către un ins care nu mai are nimic sfânt în ființa-i goală.
Convențiile de la Geneva constituie o serie de tratate internaționale încheiate în acest oraș între 1864 și 1949 în scopul ameliorării efectelor războiului asupra militarilor și civililor. Alte două protocoale suplimentare la acordul din 1949 au fost aprobate în 1977.

Dezvoltarea Convențiilor de la Geneva a fost strâns asociată cu Crucea Roșie , al cărei fondator, Henry Dunant, un om de afaceri și umanist elvețian de formație creștină, a inițiat negocieri internaționale care au condus la formarea Convenției pentru ameliorarea răniților în timp de război din 1864. Acest acord internațional prevedea: imunitatea de capturare și distrugere a tuturor unităților de tratare a soldaților răniți și bolnavi și a personalului de îngrijire, primirea și tratamentul imparțial al tuturor combatanților, protecția civililor care furnizează ajutor răniților și recunoașterea simbolului Crucii Roșii ca mijloc de identificare a persoanelor și echipamentelor vizate de înțelegere.
Convenția de la Geneva a fost rezultatul unei serii de întâlniri diplomatice internaționale care au produs contracte, în special Dreptul umanitar al conflictelor armate, un grup de legi internaționale pentru tratamentul umanitar al personalului militar rănit sau capturat, personalului medical și civililor nemilitari în timpul războaielor sau conflictelor armate. Acordurile au început în 1864 și au fost actualizate semnificativ în 1949, după al Doilea Război Mondial.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Pentru o mare parte din istoria omenirii, regulile de bază ale războiului au fost greșit interpretate ori nu au existat deloc. În timp ce unele civilizații au arătat compasiune față de civilii răniți, neputincioși sau nevinovați, altele au torturat sau măcelărit pe oricine și oricând. În 1859, Henry Dunant a călătorit la sediul împăratului Napoleon al III-lea din nordul Italiei pentru a solicita drepturi pentru o afacere. Cu toate acestea, a obținut mult mai mult decât putea gândi, ca martor la consecințele bătăliei de la Solferino, o confruntare sângeroasă din cel de-al doilea război de independență a Italiei.
Suferința îngrozitoare pe care a văzut-o Dunant l-a afectat atât de mult încât în 1862 a elaborat o lucrare numită „A Memory of Solferino”. Mai mult, el a propus o soluție. Anume, toate națiunile să se unească pentru a crea grupuri de ajutor instruite de voluntari pentru a trata răniții pe câmpul de luptă și pentru a oferi asistență umanitară celor afectați de război.
A fost format un comitet ca procedeu timpuriu al Crucii Roșii la Geneva pentru a explora modalități de implementare a ideilor lui Dunant. În octombrie 1863, delegați din 16 țări, împreună cu personal medical militar, s-au întâlnit la Geneva pentru a discuta termenii unui acord umanitar pe timp de război. Această întâlnire și tratatul semnat de 12 națiuni au devenit cunoscute sub numele de Prima Convenție de la Geneva.
În pofida faptului că a jucat un rol important în progresul a ceea ce a devenit Comitetul Internațional al Crucii Roșii, continuându-și munca laborioasă pentru răniții în luptă și prizonierii de război, Dunant, câștigătorul primului Premiu Nobel pentru Pace, a trăit și a murit la limita sărăciei.
În 1906, guvernul elvețian a organizat o conferință a 35 de state pentru a revizui și actualiza îmbunătățirile aduse Primei Convenții de la Geneva. Amendamentele au extins protecția celor răniți sau capturați în luptă, precum și agențiilor de voluntari și a personalului medical însărcinat cu tratarea, transportul și îndepărtarea răniților și celor uciși.
De asemenea, s-a convenit ca repatrierea beligeranților capturați să fie o recomandare în loc de obligatorie. Convenția din 1906 a înlocuit Prima
După Primul Război Mondial , era clar că înțelegerea din 1906 și Convenția de la Haga din 1907 nu au mers suficient de departe. În 1929, au fost făcute actualizări pentru a promova tratamentul civilizat al prizonierilor de război.
Noile actualizări au precizat că toți prizonierii trebuie tratați cu compasiune și trebuie să trăiască în condiții umane.
De asemenea, a stabilit reguli pentru viața de zi cu zi a prizonierilor, iar Crucea Roșie Internațională să devină principala organizație neutră responsabilă cu colectarea și transmiterea datelor despre prizonierii de război, răniții sau cei uciși.
Cu toate că Germania a semnat Convenția din 1929, nu a împiedicat-o să comită acte oribile pe și în afara câmpului de luptă, în lagărele militare de prizonieri și lagărele de concentrare civile în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Drept urmare, Convențiile de la Geneva au fost extinse în 1949 pentru a proteja civilii necombatanți.
Potrivit Crucii Roșii Americane, noile articole au adăugat și prevederi pentru a proteja personalul medical, instalațiile și echipamentele de război, civilii răniți și bolnavi din armate, preoții militari, oamenii civili care luptă cu forțele invadatoare. Articolul 9 al Convenției preciza că organizația Crucea Roșie are dreptul de a asista răniții și bolnavii și de a oferi ajutor umanitar. Articolul 12 prevedea că răniții și bolnavii nu trebuie uciși, torturați, exterminați sau expuși la experimente biologice.
Convențiile de la Geneva din 1949 au stabilit, de asemenea, reguli pentru protejarea forțelor armate, răniți, bolnavi sau naufragiați pe mare sau aflați în navele- spital, precum și a lucrătorilor medicali și a civililor care însoțesc sau tratează personalul militar. Câteva puncte importante ale acestor reguli sunt:
Navele- spital nu pot fi folosite în niciun scop militar, nici capturate sau atacate.
Liderii religioși capturați trebuie returnați imediat, toate părțile trebuie să încerce să salveze orice personal naufragiat, chiar și pe cei din altă parte a conflictului. Prizonierii de război bărbați și femei au primit protecții extinse în Convenția din 1949.
Ei nu trebuie să fie torturați sau maltratați, li se cere doar să-și dea numele, rangul, data nașterii și numărul de serie atunci când sunt capturați. Aceștia trebuie să primească locuințe și cantități adecvate de hrană, nu trebuie să fie discriminați din niciun motiv, au dreptul de a coresponda cu familia și de a primi pachete de îngrijire.
De asemenea, au fost puse în aplicare articole pentru a proteja femeile însărcinate, mamele și copiii. Apoi, se preciza că civilii nu pot fi deportați sau obligați să lucreze fără plată în numele unei forțe de ocupație. Toți civilii ar trebui să primească îngrijiri medicale corespunzătoare și să li se permită a-și desfășura viața de zi cu zi în condiții normale.
În 1977, la Convențiile din 1949 au fost adăugate Protocoalele I și II. Primul a sporit protecția civililor, militarilor și jurnaliștilor în timpul conflictelor armate internaționale. De asemenea, a interzis folosirea „armelor care provoacă răni inutile sau suferințe inutile” sau care aduc „daune pe scară largă, pe termen lung și grav mediului natural”.
Potrivit Crucii Roșii, Protocolul II a fost instituit deoarece majoritatea victimelor conflictelor armate de la Convenția din 1949 au fost victime ale războaielor civile. Protocolul prevedea că toți oamenii neînarmați să fie tratați în mod umanitar și că nu ar trebui să existe niciodată un ordin de la nimeni, care să comande „nici un supraviețuitor”.
În plus, copiii ar trebui să fie îngrijiți și educați. De asemenea, sunt interzise: luarea de ostatici, actele de terorism, jaful, robia, pedeapsa de grup, tratamentul umilitor sau degradant.
În 2005, a fost creat un Protocol pentru a recunoaște simbolul Cristalului Roșu-pe lângă Crucea Roșie, Semiluna Roșie și Scutul Roșu al lui David-ca embleme universale de identificare și protecție în conflictele armate.
Peste 190 de state sunt semnatare ale Convențiilor de la Geneva din convingerea că unele comportamente pe câmpul de luptă sunt atât de groaznice și dăunătoare, încât dăunează întregii comunități internaționale. Regulile ajută la trasarea unei linii- pe cât posibil în contextul războaielor și conflictelor armate-între tratamentul uman al forțelor armate, personalului medical și civililor și brutalitatea necontrolată împotriva acestora. (sursa britannica.com)