Ilinca Vandici are o familie fericită, la vârsta de 35 de ani, după ce în 2017 a născut un băiat, pe care l-a numit Zian. Însă, vedeta a recunoscut că a greșit enorm în tinerețe.
Fostă ”Miss Bihor”, în zona copilăriei sale, dar și ”Miss Mamaia”, prezentatoare de televiziune și actriță, Ilinca Vandici s-a măritat în 2017 cu omul de afaceri Andrei Neacșu și a devenit pentru prima dată mamă.
”El mă ține tânără și-mi pune sângele în mișcare!”, a spus Ilinca Vandici despre fiul ei, Zian, pentru redacția Playtech-Impact.
Prezentatoarea emisiunii ”Bravo, ai stil!” difuzată de televiziunea Kanal D a recunoscut că n-a fost întotdeauna fericită. Dimpotrivă, Ilinca Vandici a trăit momente mai zbuciumate într-o parte din tinerețea ei, înainte de a-și găsi echilibrul.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]”Mi-am găsit echilibrul și mi-am dus viața în punctul în care îmi permit să fac ce-mi place. Mai mult, duc în general situațiile de viață și lucrurile acolo unde-mi place și acolo unde vreau eu să le duc, adică doar în partea pozitivă.
Am avut și eu o parte bună din tinerețe în care mi-a plăcut să trăiesc din dramă. Am trăit-o, am simțit-o, am plâns-o, am zâmbit-o, dar într-un final am renunțat la ea.
Așa se întâmplă și în viață, și cu situațiile reale, și cu oamenii. Trebuie să știi la un moment dat să le dai drumul să plece!”, a spus Ilinca Vandici, pentru redacția Playtech-Impact.
Anterior, prezentatoarea emisiunii ”Bravo, ai stil!” a recunoscut că a fost în pragul unei depresii, din cauză că fiul ei obișnuia să se trezeacă mereu noaptea, până la vârsta de trei ani. Copilul nu înceta să plângă, în ciuda tuturor eforturilor ei, motiv pentru care a început să se simtă neputincioasă.
De asemenea, Ilinca Vandici, care a participat luni seara la Gala UCIN, a spus că poate face față atât în proiecte de televiziune, cât și în cinematografie. Totuși, marea ei dragoste rămâne televiziunea. Vezi AICI dezvăluiri făcute de Ilinca Vandici despre relația pe care a avut-o cu Ciprian Marica!
”Aș repeta oricând experiența trăită în serialul de televiziune Narcisa sălbatică. Însă televiziunea rămâne dragostea mea. Pe platoul de televiziune e locul unde mă simt cel mai bine, unde măs simt cea mai apreciată, cea mai iubită și alte lucruri plăcute, de acest gen!”, a spus Ilinca Vandici.