Abia la patru zile după ce, drogat fiind, Vlad Pascu, a produs tragicul accident de la 2 Mai, părinții săi s-au decis să rupă tăcerea. Miruna și Mihai Pascu au transmis un mesaj în care afirmă că regretă fapta fiului lor și dau asigurări că nu încearcă să-l ferească pe acesta de rigorile legii.
Aceștia au mai adăugat că nu există cuvinte prin care își exprime durerea, iar acum, tot ce pot face este să ofere sprijin pentru familiile îndurerate și să dea asigurări că nu-și vor proteja fiul de consecințele legale ce vor urma.
”Înțelegem pe deplin situația, suntem părinți și suntem conștienți că nimic nu poate înlocui un copil. Pierderea unui copil este cea mai mare tragedie pe care un om o poate încerca.
Căutăm să găsim un echilibru și dorim să ne oferim sprijinul și susținerea pentru tratamentele medicale necesare pentru a veni în ajutorul familiilor greu încercate.
Nu încercăm să-l absolvim pe fiul nostru de rigorile legii, suntem conștienți de implicațiile pe care le va avea această tragedie asupra vieții lui și nu încercam să-l ferim de răspunderea pentru faptele sale.
Credem că este nevoie de comunicare, echilibru și de a găsi o soluție pentru a da prioritate urgențelor medicale prezente.
Sufletul ne este pustiit, trăim o suferință fără margini și nu căutăm o cale ,,ușoară,, pentru a ieși din ce avem de dus că părinți. Dumnezeu să ne ajute să putem duce această imensă povară”, se arată în mesajul părinților lui Vlad Pascu, potrivit hotnews.ro.
Tânărul drogat care a provocat tragedia din localitatea 2 Mai, în urma căruia o fată și un băiat au decedat, este din București și provine dintr-o familie înstărită, tatăl lui fiind implicat în mai multe afaceri imobiliare, ba mai mult având relații și cu cămătari.
Vlad Pascu a fost cercetat în mai 2022 de DIICOT pentru deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu, dar procurorii au dispus renunțarea la urmărirea penală, pentru că era vorba de o cantitate mică de droguri.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În plus, în urmă cu trei luni a chemat poliția la locuința sa din Sectorul 1 din Capitală crezând că sunt spărgători, dar nu existau persoane străine în casă. Pascu se afla în stare de ebrietate și era incoerent în vorbire și gesturi, povestind lucruri neadevărate, au declarat surse judiciare pentru Știrile ProTV.