Reacția lui CTP după mărirea pensiilor. Ce spune că se va întâmpla în luna iulie

Badea Violeta 25.05.2022, 08:32
Reacția lui CTP după mărirea pensiilor. Ce spune că se va întâmpla în luna iulie

În urmă cu două zile, Guvernul a anunțat lansarea unui nou pachet de măsuri sociale și economice menite să ajute populația cu venituri reduse. Anunțul îi vizează direct pe pensionarii cu pensii mai mici de 2000 de lei. Aceștia vor încasa de la stat un ajutor unic în valoare de 700 de lei. Iată cum a comentat CTP această măsură!

CTP, reacție acidă după majorarea pensiilor

Guvernul României a anunțat luni, 23 mai, lansarea unui nou pachet de măsuri sociale și economice „Sprijin pentru România”, printre care și ajutor unic de 700 de lei pentru toți pensionarii cu pensii sub 2.000 lei.

Cristian Tudor Popescu vine cu o reacție acidă după anunțul guvernanților. Celebrul gazetar a comentat marți seară, 24 mai, la Digi, măsurile anunțate de coaliție.

Acesta a precizat că banii nu-i vor ajuta prea mult pe vârstnici, fiindcă crizele nu se vor termina în august-septembrie. Mai mult, jurnalistul anunță că din luna iulie prețul gazelor se va dubla.

„Măsurile acestea – 700 de lei, asta e o injecție cu bani, 700 de lei care o să ajute cât o să ajute pensionarii. Și după aia ce facem? Crizele nu încetează în august-septembrie.

Dimpotrivă, în iulie se va dubla prețul gazelor, deși e vară. Prețul alimentelor nu va scădea sub nicio formă. O să continue să crească la toamnă, la iarnă. Aceste măsuri sunt ca și cum lucrurile s-ar îmbunătăți în 2-3 luni.

Bineînțeles că ele sunt măsuri din care câștigă electoral cel mai mult PSD, pentru că ele sunt interpretate de populație și de electoratul PSD ca măsuri ale stângii.”, a spus acesta.

CTP răspunde la întrebările momentului: „Va fi atacată România? Va fi atacată Republica Moldova?”
CTP

„Noi suntem acum în vreo 3-4-5 crize convergente și dependente una de cealaltă”

Cristian Tudor Popescu a mai spus că umanitatea traversează o perioadă extrem de dificilă, precizând că ne confruntăm cu 3-4-5 crize convergente și dependente una de cealaltă, pe care le-a si enumerat: criza inflaționistă, criza energetică și cea alimentară.

„Noi suntem acum în vreo 3-4-5 crize convergente și dependente una de cealaltă. Este una dintre cele mai virulente situații în care se găsește umanitatea din ultimele decenii. Avem o criză inflaționistă care deja a explodat, a luat foc în toată lumea, avem o criză energetică și avem o criză alimentară. De criza climatică nici nu mai vorbim, că roade în continuare crâncen, dar nu se mai gândește nimeni la ea acum pentru că sunt astea 3.

Aceste 3 crize – inflația, rezultată de fapt din restricțiile energetice, ce se va întâmpla din punct de vedere politic, și criza alimentară – criza energetică și cea alimentară vor fi întreținute cu sârguință de Rusia, care are tot interesul să spună în clipa de față: uite de ce suferiți de foame, uite de ce vă omoară prețurile, din cauza lu’ NATO și a lu’ UE.

Ăsta este discursul și vor persista. Este foarte greu, de pildă, să creezi niște culoare pentru porturile ucrainene acum, încearcă Marea Britanie să facă niște coridoare acolo, se trimit rachete antinavă, în speranța că vor putea îndepărta navele rusești. Dar să ne gândim câte mine sunt lansate deja acolo în apă, cât va mai lua până să se demineze. E foarte greu de presupus că zona aceea va putea fi eliberată în timp util.”, a precizat CTP.

Urmăriți Impact.ro și pe