Rata de incidență COVID-19 a depășit 20 la mia de locuitori în opt localităţi din Ilfov

Elena Avramescu 19.10.2021, 14:07
Rata de incidență COVID-19 a depășit 20 la mia de locuitori în opt localităţi din Ilfov

Ilfov-ul stă din ce în ce mai rău în privința ratei de incidenţă COVID-19, astfel că a depăşit 20 la mia de locuitori în opt localităţi din Ilfov, iar în alte 13 rata de incidenţă este de peste 15 la mia de locuitori, conform site-ului Prefecturii.

Rata de incidență COVID-19, peste 20 la mia de locuitori în Ilfov

Astfel că cele 8 localități unde rata de incidenţă a COVID-19 depăşeşte 20 la mia de locuitori sunt următoarele: Bragadiru – 20,33, Chiajna – 22,87, Clinceni – 20,66, Corbeanca – 21,95, Dobroeşti – 20,38, Domneşti – 20,95, Popeşti-Leordeni – 20,25, și Tunari – 24,56.

În decursul zilei de marți, incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19 în localităţile din Ilfov care au reușit să depăşească 15 la mia de locuitori este următoarea: Berceni – 15,79; Brăneşti – 16,56; Bragadiru – 20,33; Cernica – 16,01; Chiajna – 22,87; Ciorogârla – 16,93; Clinceni – 20,66; Corbeanca – 21,95; Cornetu – 16,96; 1 Decembrie – 15,27; Dobroeşti – 20,38; Domneşti – 20,95; Dragomireşti-Vale – 15,36; Jilava – 15,01; Măgurele – 17,61; Otopeni – 19,70; Pantelimon – 15,15; Popeşti-Leordeni – 20,25; Ştefăneştii de Jos – 15,16; Tunari – 24,56 și Voluntari – 18,60.

În plus, în judeţul Ilfov există 19 localităţi cu incidenţa sub 15 la mia de locuitori, mai precis: Afumaţi – 14,45; Baloteşti – 14,11; Buftea – 12,34; Chitila – 13,87; Ciolpani – 13,23; Copăceni – 11,77; Dascălu – 10,51; Dărăşti Ilfov – 11,44; Găneasa – 13,30; Glina – 12,93; Grădiştea – 10,57; Gruiu – 14,34; Moara Vlăsiei – 12,97; Mogoşoaia – 13,65; Nuci – 9,96; Petrăchioaia – 13,66; Periş – 12,62; Snagov – 13,30; Vidra- 11,20.
În urmă cu o zi, rata de incidenţă a fost 17,03.

În București, rata de incidenţă COVID-19 calculată la 14 zile este astăzi de 16,44 cazuri la mia de locuitori, potrivit site-ului Direcţiei de Sănătate Publică.

Rata de incidenta COVID-19, peste 20 la mia de locuitori in Ilfov
Ilfov

CNSU a respins carantina pentru București și Ilfov

Conform hotărârii CNSU, propunerea INSP de impunere a carantinei zonale în București și în județul Ilfov a fost respinsă pentru că nu există o evaluare a riscului de răspândire comunitară a coronavirusului.

Având în vedere propunerea șefului Departamentului pentru Situații de Urgență referitoare la sesizarea transmisă de Institutul Național de Sănătate Publică cu privire la instituirea carantinei în zona metropolitană București, unde se arată că măsura carantinei zonale nu poate duce la realizarea obiectivului specific fără să pună în pericol grav funcționarea instituțiilor statului,

luând în considerare analiza Grupului de Suport Tehnico-Științific privind Gestionarea Bolilor Înalt Contagioase pe teritoriul României realizată în cadrul ședinței din data de 15.10.2021 și materializată în Hotărârea nr. 5 din aceiași dată, prin care se propune ca la nivelul Municipiului București și al județului Ilfov să nu fie instituită măsura carantinei zonale,

cu condiția intensificării activităților de control a respectării măsurilor și realizării unei analize detaliate cu privire la posibilitatea introducerii de noi restricții, în contextul propunerii formulată de Institutul Național de Sănătate Publică pentru instituirea măsurii carantinei la ”nivelul zonei metropolitane București”, dar și în lipsa unei evaluări a riscului de răspândire comunitară, Comitetul Național pentru Situaţii de Urgență adoptă prezenta hotărâre, este motivarea deciziei CNSU.

Urmăriți Impact.ro și pe