Răsturnare de situație în cazul Caracal. Specialiștii INML, audiați în anchetă: “Vor da explicații”

Redacția IMPACT 14.10.2019, 15:29
Răsturnare de situație în cazul Caracal. Specialiștii INML, audiați în anchetă: “Vor da explicații”

Continuă ancheta în cazul Caracal, iar procurorii DIICOT vor acum să afle detalii inclusiv de la specialiștii INML. Aceștia au fost audiați, luni, pentru a da explicații în acest dosar.

Specialiștii de la Institutul Național de Medicină Legală au fost audiați, luni, în ancheta de la Caracal. Principalul suspect în acest caz este Gheorghe Dincă, bărbatul în vârstă de 66 de ani care a recunoscut că le-a ucis pe cele două adolescente: Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu.

Procurorii au ridicat mai multe probe din teren, din locuința acestuia și dintr-o pădure de lângă Caracal.

Rămășițele osoase găsite în gospodăria lui Gheorghe Dincă aparține Alexandrei Măceșanu. În cazul celor descoperite în pădure, nu s-a demonstrat deocamdată dacă acestea aparțin Luizei Melencu.

A fost cerut, însă, sprijinul FBI în acest sens. 

Specialiștii INML, audiați în cazul Caracal

Decizia luată de anchetatorii, în urma reconstituirii crimelor din Caracal. Ce se întâmplă, acum, cu Gheorghe Dincă
 

Anunțul potrivit căruia specialiștii INML ajung în fața procurorilor pentru audieri a fost făcut de Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu.

Aceștia vor da explicații despre procedurile urmate după ce au primit fragmentele osoase descoperite în butoiul din locuința lui Gheorghe Dincă și în pădurea de lângă Caracal. 

„Astăzi (n.red. -luni) vor fi mai multe audieri cu personalul de la INML, specialişti, experţi pe mai multe domenii. Vor da explicaţii procurorilor cum au făcut acele expertize, cum au ajuns la concluzii, vor da detalii. Este o procedură judiciară prevăzută de Codul de procedură penală (…) Este vorba de dosarul de bază în care s-au făcut expertize şi, în acest moment, li se cer explicaţii tehnice privind expertizele. Nu este vorba de un dosar în care dumnealor ar fi anchetaţi. Acel dosar este la Parchetul General, nu la DIICOT”, a declarat Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu.

Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, de 15 ani, pe data de 25 iulie, când a surprins-o cu telefonul în mână sunând la 112 şi, ulterior, i-a incinerat corpul într-un butoi din curtea casei sale. De asemenea, el susține că a răpit-o pe Luiza Melencu, în vârstă de 18 ani, în luna aprilie, după care a ucis-o.

Resturile corpului neînsuflețit ar fi fost aruncate într-o pădure de lângă Caracal.

Urmăriți Impact.ro și pe