Rareș Bogdan a făcut recent mai multe dezvăluiri despre fotografia din biroul premierului. Acesta a vorbit despre faptul că fotografia nu a fost făcută într-un sens rău, dar din păcate a ajuns să fie mediatizată. Mai mult, Ludovic Orban nu ar fi trebuit să permită accesul în biroul lui cu telefonul mobil.
Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a vorbit recent despre fotografia mediatizată în ultimul timp, acolo unde se află Ludovic Orban fumând în biroul său. Rareș Bogdan a mărturisit că premierul știe cine a făcut poza din sediul Guvernului, iar acesta a făcut-o pentru a se lăuda la o prietenă sau iubită, nici de cum pentru a face rău. Totodată, Prim-vicepreședintele nu a vrut să dezvăluie numele bărbatului care a făcut fotografia de ziua lui Orban.
„Premierul are numele respectiv, mi l-a zis şi mie. Nu sunt abilitat, nici nu vreau să… Eu i-am spus şi lui Ludovic, vă zic şi dumneavoastră. Eu nu cred că omul ăla (n.r. cel care a făcut fotografia) a vrut să îi facă rău premierului, sau miniştrilor sau PNL-ului. Cred că, în tipicul românesc specific naţiei ăsteia, mai special în zona Dunăreană, este să se laude. Eu cred că l-o fi trimis la vreo prietenă, vreo iubită. „Uite, domnule, unde sunt eu”. Aşa cred că a făcut-o şi de acolo a ajuns în spaţiul public. Dar nu sunt investigator”, a susținut Rareș Bogdan, potrivit cancan.ro.
Rareș Bogdan a mai adăugat și faptul că telefonul mobil nu are ce căuta în astfel de locuri. Totul deoarece sunt încăperi de unde se conduce România și există documente importante. De astfel, nici la Cotroceni nu se intră cu telefonul, iar Rareș Bogdan l-a rugat pe Orban să fie mai atent la acest aspect. Totodată, acesta consideră că Orban o să fie mult mai drastic cu privire la telefoanele mobile.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Eu l-am rugat să nu mai lase… I-am spus: ‘Ludovic, îţi spun de luni de zile – nici măcar eu care sunt prim-vicepreşedinte al partidului, şi am umblat în multe locuri mai importante decât locul ăla, nu ai voie să intri cu telefonul. Aşa cum la Cotroceni nu intru cu telefonul, nici la tine nu trebuie să laşi pe nimeni să intre cu telefonul mobil’. Să le lase unde vor, dar să nu intre cu telefoanele mobile pentru că nu este normal să intri cu telefonul într-un loc de unde se conduce România şi unde pot exista documente. Nici chiar de ziua premierului. Sunt convins că nu o să-i mai lase să intre cu telefoanele mobile.
Deci noi fumăm, nu furăm. Deci au fumat, nu e în regulă. Dar haideţi să fim… Dacă asta este marea problemă a guvernării că Ludovic a fumat de ziua lui în birou, atunci este clar. Şi atunci să vină să ne… să văd… că ei au furat. Şapte ani de zile au furat. Noi fumăm, nu furăm”, a mai adăugat Rareș Bogdan.