Europarlamentarul Rareș Bogdan anunță că sunt țări care s-au opus anumitor sancțiuni dure în domeniul bancar împotriva Rusiei. Italia, Austria, Grecia și Cipru dar și Germania nu ar fi agreat cea mai dură sancțiune, scoaterea cetățenilor ruși dar și a companiilor din sistemul bancar internațional. Și președintele american Joe Biden a confirmat că țări europene s-au opus acestei sancțiuni.
Europarlamentarul spune că din păcate țările de pe flancul estic nu au găsit înțelegere în a cere cele mai dure sancțiuni pentru Federația Rusă. Acesta a reproșat europarlamentarilor din țările care au fost reticente faptul că nu conștientizează gravitatea situației.
„Recunosc că de câteva ore sunt pur și simplu consternat. Am fost în două ședințe ale șefilor de delegații din Parlamentul European și am avut o poziție extrem de dură alături de delegatul din Polonia, Bulgaria și, de asemenea, de reprezentanții din țările baltice. Mi se pare că cineva nu conștientizează – și, din păcate, sunt foarte mulți – ceea ce s-a întâmplat astăzi. Mi se pare că încă ne purtăm cu mănuși cu un om care s-a transformat într-un Hitler modern. Mi se pare că sancțiunile enunțate sunt mult prea slabe, iar faptul că patru state europene avem informația că se opun la a suspenda tranzacțiile SWIFT pentru toate conturile, cardurile bancare ale companiilor și persoanelor fizice din Rusia”, a declarat Rareș Bogdan pentru B1TV.
Din informațiile pe care le deținea europarlamentarul cinci țări s-au opus celei mai dure sancțiuni pe care UE ar fi putut-o lua împotriva Rusiei.
„Italia, Austria, Grecia și Cipru. Deocamdată nu sunt informațiile confirmate. Exista o informație că și Germania s-ar opune. Așteptăm să vedem poziția pentru că mi s-ar părea extrem de grav ca Uniunea Europeană să nu acționeze unitar. Vladimir Putin a atacat, printr-o invazie armată, un stat suveran, independent, un stat de 47 de milioane de cetățeni, care până azi dimineață la ora 5 se gândeau cum își duc copiii la școală, cum se duc să își ia pâinea de dimineață și laptele, iar în momentul acesta se gândesc cum să fugă din fața tancurilor, a bombardierelor și din fața atrocităților pe care armata lui Vladimir Putin, care a venit pe patru direcții, din Belarus, din Crimeea, din Rusia și de pe mare, le săvârșesc”.
Rareș Bogdan a atacat dur reacția unor țări occidentale și a făcut apel la istorie pentru a face o comparație între situația actuală și invazia Poloniei din al doilea război mondial. Acesta a reamintit reacția tardivă a țărilor aliate și solidaritatea României cu Polonia de atunci.
„Atunci, 2,6 milioane din armata lui Hitler (…) au atacat Polonia în urma unui incident forțat, unui incident care a fost forțat de către forțele germane, iar Rusia a atacat din est aceeași Polonie cu 950.000 de soldați din viitoarea armată roșie. Ei bine, Polonia a rezistat trei săptămâni și a căzut, iar tezaurul Poloniei și o parte din guvern au ajuns pe teritoriul României, tezaurul a ajuns la Constanța și de acolo a plecat spre Marea Britanie. Timp de trei săptămâni, armata Poloniei a așteptat intervenția Marii Britanii și a Franței, care n-a mai venit niciodată… sau a venit după patru ani de zile. Noi trebuie să învățăm din istorie, trebuie să învățăm, liderii europeni trebuie să își ia consilieri dacă nu îi au și liderii mondiali să învețe din faptele istoriei”, a mai spus oficialul european.