Rămâi fără talon la mașină, se suspendă înmatricularea în România, pe loc: ce trebuie să știe toți șoferii

Gabriel Peneș 12.01.2023, 10:07
Rămâi fără talon la mașină, se suspendă înmatricularea în România, pe loc: ce trebuie să știe toți șoferii

Rămâi fără talon la mașină, se suspendă înmatricularea în România, pe loc. Șoferii din țara noastră trebuie să fie tot mai atenți la numeroasele prevederi ale Codului Rutier. În acest sens, este bine ca cei care și-au cumpărat o mașină să aibe grijă să nu uita ori să neglijeze să o treacă pe numele lor, altfel vor avea parte de surprize total neplăcute.

Rămâi fără talon la mașină, se suspendă înmatricularea în România, pe loc

Șoferii care au cumpărat o mașină și au uitat sau neglijat s-o înmatriculeze pe numele lor, pot avea surprize neplăcute. În anumite situații, respectiv atunci când, la cumpărarea unei mașini, noul proprietar nu o trece pe numele lui în termenul legal sau când mașinii îi expiră inspecția tehnică periodică (ITP), potrivit Codului Rutier actual, înmatricularea acesteia se suspendă.

Cei interesați să afle situația înmatriculării unei mașini o pot face foarte ușor online, fără să fie nevoiți să meargă la autorități.

Conform Codului Rutier, citat de avocatnet.ro, suspendarea înmatriculării se „traduce” prin operațiunea administrativă care constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulație și a utiliza un vehicul pe drumurile publice. Măsura respectivă se poate aplica în cazul în care, în urma achiziționării unei mașini, noul proprietar nu anunță autoritățile despre tranzacție, dar și în cazul expirării ITP-ului.

În primul caz, respectiv în situația în care noul proprietar nu solicită transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termenul legal, înmatricularea vehiculului se suspendă de drept până la data transcrierii transmiterii dreptului de proprietate. Termenul legal stabilit de Codul Rutier este de 90 de zile de la data cumpărării vehiculului.

Rămâi fără talon la mașină, se suspendă înmatricularea în România, pe loc: ce trebuie să știe toți șoferii
Șoferii care își cumpără mașini trebuie să nu neglijeze trecerea acestora pe numele lor, altfel riscă suspendarea înmatriculării autovehiculului

Ce trebuie să știe toți șoferii

Apoi, suspendarea de drept a înmatriculării vehiculului mai intervine și la data expirării sau, după caz, a anulării ITP-ului și încetează la data la care vehiculul trece din nou de ITP.

În ambele cazuri, autoritatea competentă de înmatriculare, respectiv Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), înregistrează suspendarea înmatriculării în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate. Datele referitoare la suspendare se șterg după cinci ani de la data încetării acesteia.

Persoanele care doresc să afle mai multe detalii despre situația înmatriculării unei mașini pot face această verificare chiar din fața calculatorului sau telefonului și în mod gratuit, prin intermediul unei aplicații informatice gestionate de DRPCIV.

Conducerea unui vehicul a cărui înmatriculare este suspendată poate fi sancționată cu amendă din clasa a IV-a de sancțiuni (de la nouă la 20 puncte-amendă), și anume cuprinsă între 1.305 și 2.900 de lei.

Potrivit unor date recente ale DRPCIV, “începând cu data de 20 mai 2018, când în legislația națională a fost introdusă noțiunea de „suspendare a înmatriculării”, până la data de 28.12.2022, înmatricularea vehiculelor a fost suspendată în mod automat în 9.500.277 de cazuri (atât ca urmare a expirării inspecției tehnice periodice, cât și ca urmare a neîndeplinirii obligației de a solicita transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termen de 90 de zile de la dobândire)”.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriel Peneș
- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996       -    Redactor, playtech.ro, 23.06.2021 -       -     Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06....