Putin, tot mai contestat. O cunoscută jurnalistă din Rusia a fugit din țară

Mihnea Tălău 15.03.2022, 17:07
Putin, tot mai contestat. O cunoscută jurnalistă din Rusia a fugit din țară

Jurnaliștii ruși nu mai suportă presiunea Kremlinului. O cunoscută prezentatoare de știri de la unul dintre cele mai importante canale de televiziune din Rusia, Lilia Gildeyeva, a demisionat și a părăsit țara. O altă angajată a televiziunii ruse de stat, care a organizat un protest anti-război în timpul unui program de știri în direct, a fost arestată.

A fugit chiar din postul TV, pro-Kremlin

„Am plecat ( n.r. din Rusia) mai întâi pentru că mi-a fost teamă că nu mă vor lăsa să plec așa, pur și simplu, apoi mi-am prezentat demisia”, a declarat Lilia Gildeyeva de la NTV pentru un cunoscut blogger rus, precizează BBC.

Gildeyeva a fost prezentatoare la Segodnya, principalul program de știri de seară de la NTV – al treilea cel mai popular post de televiziune din Rusia, care este deținut de gigantul gazului Gazprom și este ferm pro-Kremlin.

În 2021, Gildeyeva a fost inclusă pe lista oficială a președintelui Putin cu jurnaliștii care au primit mulțumiri pentru „realizările în dezvoltarea mass-mediei”. Iar în 2008, ea a primit mulțumiri de la Putin pentru „furnizarea de informații și activitatea socială activă pentru dezvoltarea societății civile în Federația Rusă”.

Plecarea raportată a lui Gildeyeva urmează protestului împotriva războiului, organizat aseară de un editor de știri de la Canalul 1 controlat de stat.

Închisoare pentru un protest în direct

Este vorba despre Marina Ovsyannikova angajată a televiziunii ruse de stat care a organizat aseară un protest anti-război în timpul unui program de știri în direct este judecat în prezent la Tribunalul Ostankino din Moscova.

Marina Ovsyannikova este acuzată de „organizarea unui eveniment public neautorizat”, o acuzație administrativă care ar putea duce la o amendă de până la 30.000 de ruble (200 de lire sterline), muncă în folosul comunității sau până la 10 zile de închisoare.

Aceasta sugerează că jurnalista nu este acuzată în conformitate cu noua lege moscovită privind „răspândirea de informații false despre forțele armate ale Rusiei”.

Anterior am raportat că avocații Ovsyannikova nu au reușit să o localizeze, dar o fotografie care circulă pe rețelele de socializare pare să o arate în instanță cu un avocat.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...