Putin s-a făcut de râs în întreaga lume. Decizia luată a stârnit hohote la Casa Albă

Stan Filon 16.03.2022, 09:03
Putin s-a făcut de râs în întreaga lume. Decizia luată a stârnit hohote la Casa Albă

Au fost hohote de râs la Casa Albă, după ce americanii au aflat sancțiunile impuse de Rusia Statelor Unite ale Americii! Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jen Psaki, ajunsă și ea pe lista neagră a Rusiei, a citit în fața presei sancțiunile impuse de către Rusia. Jurnaliștii au izbucnit și ei în râs, după ce au aflat ce gafă au făcut politicienii din Rusia.

Putin s-a făcut de râs în întreaga lume, după ce a dictat sancțiunile la adresa SUA

A fost râs mare la Casa Albă, chiar când SUA au anunțat că economia Rusiei a fost dată înapoi cu 30 de ani, după sancțiunile economice impuse de comunitatea internațională pentru războiul provocat în Ucraina. Drept dovadă a regresiei economice, americanii dau exemplul rublei, care se află în cădere liberă, de asemenea inflația aflată în floare și se așteaptă ca economia Rusiei să se prăbușească. În plus, presiunea asupra oligarhilor afiliaţi lui Putin urmează să crească.

„Am transformat războiul preşedintelui Vladimir Putin într-un eşec strategic. Costurile fără precedent pe care le-am impus alături de aliaţi şi parteneri au şters 30 de ani de progres economic. Preşedintele Putin însuşi a cerut cu insistenţă asta. Totul s-a întâmplat în mai puţin de o lună”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.

Putin s-a facut de ras in intreaga lume, dupa ce a dictat sanctiunile la adresa SUA
Putin s-a facut de ras in intreaga lume, dupa ce a dictat sanctiunile la adresa SUA

Hohote de râs la Casa Albă

Râsetele au început însă atunci când purtătorul de cuvânt al Casei Albe a citit sancțiunile impuse de Rusia mai multor persoane din Statele Unite ale Americii. Recent, guvernul de la Moscova a dictat mai multe sancțiuni asupra unor cetățeni americani. 

„Aş observa mai întâi că preşedintele Biden se numeşte Junior, aşa că este posibil ca ei să-l fi sancţionat pe tatăl său, fie-i ţărâna uşoară. Nu cred că e o surpriză pentru dvs. că nici unul dintre noi nu plănuieşte vreo excursie turistică în Rusia”, a spus Jen Psaki la Washington, provocând râsete în sala de conferință.

Numele complet al liderului de la Casa Albă este Joseph Robinette Biden Jr., în timp ce pe tatăl său îl chema Joseph Robinette Biden Sr., pe lista de sancţiuni aflându-se, de fapt, tatăl președintelui SUA.

Printre cele 13 peroane care nu mai au voie să intre în Rusia se numără și secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, secretarul Apărării, Lloyd Austin, consilierul de securitatea naţională Jake Sullivan, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jen Psaki, precum şi fostul secretar de stat Hillary Clinton.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...