Putin nu se desparte de „servieta nucleară”. Detaliul care stârnește îngrijorare

Mihnea Tălău 21.10.2022, 14:45
Putin nu se desparte de „servieta nucleară”. Detaliul care stârnește îngrijorare

Vladimir Putin a vizitat joi un loc de antrenament pentru rezerviștii mobilizați în regiunea Ryazan, la sud-est de Moscova. El a fost filmat în timp ce, cu paltonul pe el, culcat pe burtă, trăgea cu o pușcă cu lunetă. Un lucru a atras în mod special atenția.

Putin vrea să impresioneze occidentul

Ce a fost cu adevărat șocant este că în înregistrarea video din poligonul respectiv, un bărbat poate fi văzut pe fundal, în spatele lui Putin, ținând în mână ceea ce, potrivit unora, ar putea fi una dintre servietele nucleare ale țării, cunoscută și sub numele de „fotbal nuclear”, titrează SkyNews.

Servieta face parte din sistemul automat de comandă și control al Forțelor Nucleare Strategice ale Rusiei, sau Kazbek. Se înțelege că există trei și că președintele are unul la îndemână în permanență.

Cu toate că conținutul servietei din imagini nu poate fi verificat, comentatorii au sugerat că publicarea imaginilor care o arată este o nouă încercare a lui Putin de a intimida Occidentul, după o serie de declarații în care a făcut referire la capacitățile nucleare ale țării sale.

Servietele nucleare sunt denumite de ruși – „Cheget”  și fac parte din sistemul automat de comandă și control al Forțelor Nucleare Strategice ale Rusiei, numit și Kazbek.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Servieta denumită ”fotbal nuclear”

Trebuie spus că și președintele Statelor Unite, Joe Biden dispune de o astfel de servieta, denumită ”fotbal nuclear”.

Fotbalul nuclear (cunoscut și sub numele de fotbal atomic, geanta de urgență a președintelui, geanta prezidențială de urgență, butonul, cutia neagră sau pur și simplu fotbalul) este o servietă al cărei conținut este folosit de președintele Statelor Unite pentru a autoriza un atac nuclear în timp ce se află departe de centrele de comandă fixe, cum ar fi Sala de situații a Casei Albe sau Centrul prezidențial pentru operațiuni de urgență. Ea funcționează ca un centru mobil în sistemul de apărare strategică al Statelor Unite. Este deținut de un ajutor al președintelui.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...