Românilor le-a ajuns cuțitul la os și ies să își strige disperarea în stradă. În Capitală ajung joi caravanele sindicaliștilor de la Cartel Alfa care organizează „Marșul Anti-Sărăcire”. Preturile ridicate la alimente si energie, corelate cu bâlbele guvernanților, au devenit de nesuportat.
Inflația a ajuns la cote nebănuite, ratele la bănci au explodat, facturile la fel, iar salariile și pensiile majorității românilor sunt printre cele mai mici din Europa.
Două caravane au pornit din Ardeal și Moldova, urmând ca joi să facă joncțiunea în Capitală, unde sunt așteptate ample proteste. Obiective importante de jandarmi au fost postate în zonele fierbinți.
În ultimele zile mii de oameni au protestat în orașele Zalău, Deva, Tg.Jiu, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Bacău, Galați și Slobozia.

Astăzi, la Bucureşti vor fi organizate un miting și un marș în Piața Victoriei și în Piața Revoluției. Protestele vor începe la ora 11.30 în Piaţa Victoriei și la ora 14.00 în Piaţa Revoluţiei.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Sindicaliștii solicită stoparea creşterii preţurilor, creşterea salariilor şi pensiilor, deblocarea negocierilor colective prin modificarea Legii Dialogului Social și aplicarea integral și fără discriminare a Legii 153/2017 și Legii 195/2020.
Cartel Alfa a inițiat proteste în oraşele afectate de criza energetică după ce mii de întreprinderi fie au redus numărul de salariaţi, fie au fost închise
„În sectorul economic, întreprinderile se resimt. Deja avem este 9.000 de întreprinderi care sunt închise la ora actuală, din cauza crizei energetice.
Tragem un semnal de alarmă decidenților, dar dacă nu se vor lua măsuri rapide, lucrurile vor derapa foarte uşor”, a declarat Bogdan Hossu, preşedinte CNS ” Cartel Alfa”, scrie Antena3 CNN.
Joi și vineri la București, protestatarii își vor striga nemulțumirile în față guvernului și la Palatul Cotroceni.
„Preţurile la energie, alimente şi alte produse esenţiale cresc în spirală la niveluri care trimit milioane de lucrători în sărăcie, în timp ce Guvernul, economiştii şi bancherii iau măsuri care pun presiune şi mai mare asupra cetăţenilor (spre exemplu, prin creşterea dobânzilor), în timp ce companiile din energie au profituri record”, au transmis sindicaliştii Cartel Alfa.