Guvernul cedează în fața „furiei galbene”: ce au obținut taximetriștii care au blocat Piața Victoriei

Ciprian Ioana 21.03.2019, 12:02
Guvernul cedează în fața „furiei galbene”: ce au obținut taximetriștii care au blocat Piața Victoriei

Mii de taxiuri au parcat joi în fața Guvernului, pentru a protesta față de ceea ce șoferii numesc „pirateria” din transporturi. Iar Guvernul a cedat în fața revendicărilor lor.

COTAR (Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România) anunțase că va aduce în fața Guvernului 5.000 de mașini, în semn de protest față de pirateria din domeniu. Guvernul i-a primit la negocieri pe reprezentanții confederației, în urma protestului, și a promis că va adopta o Ordonanță de Urgență prin care să înlăture „pirateria” din transportul de persoane în regim de taxi. Actul normativ va avea grave consecințe asupra companiilor de ridesharing precum Uber și Bolt, care rămân la mâna reglementărilor pe care le pregătește Parlamentul.

Consultările între secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, reprezentanţii ministerului Transporturilor şi cei ai transportatorilor au avut loc în sediul Executivului.

„Discuţiile au vizat măsurile necesare pentru combaterea pirateriei în sectorul transportului rutier şi reglementarea unor activităţi de transport persoane. În cadrul consultărilor, s-a agreat preluarea mai multor propuneri ale patronatelor din transportul rutier în proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru instituirea unor măsuri în domeniul transportului rutier, precum şi de modificare a Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, elaborat de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Ministerul Transporturilor. Una din aceste propuneri vizează eliminarea sintagmei „în mod repetat” din legea taximetriei, modificare menită să contribuie la înlăturarea “pirateriei” din transportul de persoane. De asemenea, s-a convenit trecerea activităţii de rent a car la Autoritatea Rutieră Română şi asupra prelungirii programului de transport interjudeţean de persoane”.

Comunicat Guvern


Guvernul transmite, potrivit Mediafax, că „discuţiile au venit în continuarea întâlnirii avute miercuri cu reprezentanţii Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), la care a participat şi ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. Guvernul României s-a declarat deschis la dialog.

Legea anti-Uber, cerută insistent de transportatori și taximetriști în Piața Victoriei

La protestul de joi din Piața Victoriei au participat transportatori din Cluj, Arad, Timişoara, Iaşi Bacău, Constanţa, Dolj, așadar și cei care nu se confruntă cu Uber, pentru că serviciul nu e prezent în multe dintre aceste orașe.

„Cerem ca această activitate neautorizată, nelicenţiată să fie sancţionată. Nu poţi să îţi iei maşina din faţa blocului şi să faci transport de persoane. Altfel, abrogaţi toate legile care sunt pe transport şi facem şi noi acelaşi lucru. Dar nu se poate ca noi să respectăm nişte legi şi alţii să nu le respecte. Iar parlamentarii să ceară un studiu de mobilitate, de oportunitate, şi dacă se dovedeşte că cererea de taxiuri pe piaţă este mai mare decât este acum, putem spori coeficientul de la 4 la mie la 5, la 6 la mia de locuitori. Mâine fiecare poate să îşi deschidă un notariat sau un cabinet medical, fără a avea actele necesare, fără a fi medic sau notar. Ministrul Cuc a spus că săptămâna viitoare se va da ordonanţa care a iniţiată. Uber nu ar trebui să îşi facă lobby la parlamentarii noştri, ca să i promoveze un proiect de lege pentru ei anume. Toate entităţile ar trebui să respecte legile din România. Dacă nu se dă ordonanţa nici săptămâna viitoare, vom veni în toată ţara în număr foarte mare”.

Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR

Transportatorii au decis să iasă din nou în stradă pentru că Guvernul nu a promovat OUG promisă în urmă cu trei săptămâni. Actul normativ va veni cu întârziere, dar va veni.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI