Protest cu lacrimi și suspine la Caracal, la doi ani de la dispariția Alexandrei Măceșanu. Ți se rupe sufletul VIDEO

Alexandrina Toader 24.07.2021, 21:32

A fost protest la Caracal la doi ani de la dispariția Alexandrei Măceșanu. Familiile celor două fete, colegii, prietenii tinerelor și oameni din oraș au venit să tragă un semnal de alarmă autorităților că nu s-a făcut mai nimic în acest caz după doi ani.

Protest dureros la Caracal

La protest au participat aproximativ 60 de personae. Timp de mai bine de oră, protestatarii au scandat lozinci împotriva autorităților cărora le cer să facă lumina în cazul Dincă. Printre cei care au vent la protest au fost și părinții celor două fete.

“Eu vreau să-i transmit Alexandrei: Mami, să știi că noi nu vom renunța la tine, niciodată, indiferent ce s-ar întâmpla, ne-am da și viața pentru tine”, a spus Tudorița Măceșanu, mama Alexandrei.

Tatăl Alexandrei spune că acești doi ani au fost de coșmar pentru el și familia lui.

„O mare durere, vă dați seama, mai ales când vine seara și punem masa și scaunul ei este liber, deci simțim o mare durere. Păcat că statul nu face nimic! Mare păcat! Nu doresc la nimeni să treacă o secundă, un minut, prin ce trecem noi acum. La nimeni nu doresc. Le mulțumesc celor care au venit, celor care organizează mitingul și celor de acasă care ne susțin. Nu s-a schimbat nimic. Nimic nu s-a schimbat, nimic. Îmi pare rău că trăiesc în România. Dumnezeu să-i pedepsească. Acești doi ani au fost foarte grei. Sufletul meu îmi spune că a fost traficată. Ce spun ei că e moartă, asta nu s-a dovedit”, a spus Ion Măceșanu, tatăl Alexandrei.

Protest dureros la Caracal
Protest dureros la Caracal

Mama Luizei spune în continuare că nu crede că Luiza a fost ucisă.

“Nimeni nu a făcut nimic timp de doi ani de la dispariția lor. Speranța moare ultima. Este greu, nu am cuvinte, dar sperăm și vom spera. Trăim într-un stat corupt. Numai minciuni, neadevăruri. Cred că a fost traficată, în niciun caz omorâtă, așa cum spun autoritățile statului”, a declarat Monica Melencu, mama Luizei.

Bunicul susține că a obosit să vadă autoritățile care încearcă să ascundă adevărul în acest caz.

“Am încercat să sensibilizăm opinia publică în ceea ce s-a întâmplat în cazul Caracal în care instituțiile statului pur și simplu nu au făcut absolut nimic. Ba îi vom condamna pe cei care sunt părtași în acest caz, sunt practic complicii lui Dincă. Nu vor să scoaă în relief traficul de persoane. În situația noastră sunt sute de persoane. Am ieșit să arătăm cu degetul spre vinovați. Vinovații sunt cei care nu și-au făcut datoria” a declarat Stelian Iordache, bunicul Luizei Melencu

La protest au venit și oameni care nu le-au cunoscut pe cele două fete.

“Am venit să protestez pentru că și eu pot să fiu Alexandra, oricine poate să fie Alexandra. Nu se iau măsuri. Ar fi bine să găsim o soluție la acest caz. Am venit ca un simplu cetățean la acest protest, nu le cunoșteam pe fete. Noi toți suntem în pericol. Este groaznic după doi ani să nu se întâmple nimic”, a precizat Daniela Popa, o femeie venită la protest.

În acest dosar Gheorghe Dincă este acuzat că le-a răpit, violat și ucis pe Alexandra Măceșeanu și Luiza Melencu. El este judecat pentru trafic de persoane, trafic de minori, viol, omor calificat și profanarea de cadavre sau morminte.

Urmăriți Impact.ro și pe