Indiferent cât de des ne spălăm prosoapele de bucătărie, acestea par să fie mereu acoperite de pete. Țesătura albă se curăță extrem de dificil, mai ales dacă a fost pătată cu sosuri, gemuri, dulceață sau grăsime. Multe gospodinele sunt convinse că prosoapele lor nu vor mai fi niciodată albe, însă specialiștii le contrazic. Iată metoda pe care trebuie să o încerci și tu!
Prosoapele de bucătărie sunt extrem de folosite de gospodine. De la uscarea mâinilor până la rolul de suport pentru oale, acestea sunt întotdeauna acolo pentru a-ți veni în ajutor.
Astfel, este oarecum normal ca, la un moment dat, prosoapele de bucătărie să se păteze. De curând, însă, specialiștii au dezvăluit cum reușesc să elimine cele mai dificile pete și mirosuri.
Pentru asta, ei obișnuiesc să umezească puțin cu apă zona pătată și să o frece cu săpun de rufe. Apoi, așează prosopul de bucătărie într-o pungă de plastic, pe care o introduc în cuptorul cu microunde. Setează puterea medie și pornesc aparatul timp de circa trei minute.
După expirarea timpului, scot cu grijă punga împreună cu conținutul acesteia, apoi scot și prosopul din punga de plastic. Încearcă și tu acest truc și vei observa că pata va dispărea ca prin minune.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Citește și A presărat amidon peste petele de pe haine iar efectul a surprins-o. A descoperit aşa un truc de milioane!
O altă problemă cu care se confruntă gospodinele este grăsimea de pe dulapurile din bucătărie. Aceasta este foarte greu de îndepărtat, mai ales dacă încerci să o elimini doar cu apă.
În plus, soluţiile chimice pe care le cumperi din comerț pot deteriora mobilierul și sigur nu îți dorești acest lucru. Iată mai jos câteva sfaturi care te vor ajuta să cureți dulapurile din bucătărie:
Oţetul are proprietăţi de îndepărtare a grăsimii. Toarnă puțin pe o cârpă uscată şi şterge dulapurile, apoi clătește cu apă caldă. Ia o cârpă și şterge din nou dulapurile până îndepărtezi oţelui. În final, şterge-le cu un şerveţel de hârtie.
O altă metodă este să utilizezi detergentul de vase. Amestecă o linguriţă sau două de detergent pentru vase cu apă caldă şi șterge dulapurile. Vei observa că grăsimea va dispărea cât ai clipi.
Citește și Amestecul ieftin care elimină și cele mai dificile pete de pe haine. Vei avea mereu haine impecabile!