Proprietarii de bolizi de lux, verificați la venituri de ANAF. Divele cărora nu le plac tipii cu Skoda Octavia i-au verificat deja
ANAF a anunțat că începe controalele la persoanele care conduc bolizi de lux, dar declară venituri modeste. Autoritățile vor să afle cum reușesc unii români, cu salariul minim, să alimenteze un Lamborghini cu rezervor cât bugetul unei primării mai mici.
Verificările vizează proprietarii de mașini de peste 75.000 de euro. Inspectorii vor compara valoarea mașinilor cu veniturile declarate și, acolo unde diferența e prea mare, vor cere explicații – sau, după caz, vor descoperi “niște afaceri foarte profitabile în crypto sau fer vechi”.
Se poate spune că ANAF vine după ce divele i-au verificat deja pe posesorii de bolizi cu propriile filtre: “Nu Skoda Octavia, nu like.”