Prognoza meteo, sâmbătă, 15 februarie 2020. În ce zone din țară sunt așteptate precipitații

Prognoza meteo, sâmbătă, 15 februarie 2020

Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo pentru azi, 15 februarie. Potrivit acestora vom avea parte de o vreme caldă, în special în jumătatea sudică a teritoriului. Iată în ce zone din țară sunt prognozate ploi.

Prognoza meteo 15 februarie 2020

Meteorologii anunță că astăzi, 15 februarie, cerul va fi predominant noros în partea nord, centru și est a țării și temporar noros în restul teritoriului. Noaptea cerul va deveni variabil. În prima parte a zilei sunt prognozate precipitații slabe sub formă de ploaie în Dobrogea și izolat în Muntenia și Moldova. Vântul va sufla slab și moderat.

prognoza meteo, 15 februarie, anm

Prognoza meteo 15 februarie 2020

La munte va ninge pe suprafețe mici, iar vântul va avea unele intensificări în est și în sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 și 13 grade, cu cele mai ridicate valori în Oltenia, iar cele minime în general între -7 și 3 grade. Vor fi condiții pentru apariția ceței, dar izolat.

Cum va fi vremea în Capitală

Bucureștenii vor avea parte de temperaturi primăvăratice situate peste cele specifice perioadei. Cerul va fi temporar noros și e posibil să plouă, însă precipitațiile vor fi de scurtă durată și slab însemnate cantitativ. Vântul își va face simțită prezența suflând slab și moderat, cât să împrăștie norii de ploaie. Valorile termice maxime se vor situa între 10 și 11 grade Celsius, iar cele minime între 0 și 2 grade Celsius.

De asemenea, ziua a început să se mărească, semn că primăvara-i aproape. Astfel, sâmbătă soarele a răsărit la ora 07:16 și va apune la 17:44. Astrul nopții, Luna, va lumina cerul începând cu ora 00:12, până la ora 10:50.

Meteorologii au mai anunțat că de săptămâna viitoare, vremea se va încălzi treptat, iar mercurul din termometre va urca până la valoarea de 18 grade Celsius, marți. Practic, va fi ca o zi de primăvară.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI