Prognoza meteo pentru decembrie 2019. Cum va fi vremea în țară în ultima lună din an

Diana Radu 28.11.2019, 11:27
Prognoza meteo pentru decembrie 2019. Cum va fi vremea în țară în ultima lună din an

Specialiștii ANM au emis prognoza meteo pentru luna decembrie, iar potrivit acestora valorile termice vor depăși media normală pentru această perioadă a anului. Însă, cu toate acestea, meteorologii avertizează că vom avea o iarnă grea. Iată ce temperaturi se vor înregistra în perioada sărbătorilor de iarnă.

Prognoza meteo pentru luna decembrie 2019

Cum va fi vremea în luna decembrie?
Cum va fi vremea în luna decembrie?

Prognoza meteo: săptămâna 25 noiembrie – 1 decembrie

În acest sfârșit de săptămână se vor înregistra valori termice mult mai ridicate decât ar fi normal pentru acest interval la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile centrale, vestice și sud-vestice, anunță meteorologii.

Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile vestice și nord-vestice și deficitar în jumătatea estică a țării, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal al perioadei.

Prognoza meteo: săptămâna 2 – 9 decembrie

Începutul primei luni de iarnă vine cu temperaturi medii ce se vor situa în general în jurul celor normale pentru această săptămână, posibil ușor mai coborâte în extremitatea vestică a teritoriului, dar și mai ridicate în sud și sud-est.

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi excedentare la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, precum și în zona montană aferentă.

Vremea în luna decembrie
Vremea în luna decembrie

Prognoza meteo: săptămâna 9 – 16 decembrie

La jumătatea lunii decembrie se vor înregistra temperaturi ușor mai ridicate, decât ar fi normal, mai ales în regiunile estice și sudestice. În restul regiunilor temperaturile vor fi apropriate de cele normale pentru acest interval. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nordvestice și centrale și apropiat de cel normal al perioadei în rest.

Prognoza meteo: săptămâna 16 – 23 decembrie

În preajma Crăciunului valorile termice estimate se vor situa peste cele specifice acestui interval, în toate regiunile, dar mai ales în sud-estul teritoriului. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României, potrivit specialiștilor ANM.

Urmăriți Impact.ro și pe