Prognoza meteo miercuri, 23 noiembrie. Temperaturile cresc, dar vine codul galben

Anca Manolica 22.11.2022, 22:40
Prognoza meteo miercuri, 23 noiembrie. Temperaturile cresc, dar vine codul galben

Prognoza meteo miercuri, 23 noiembrie, aduce vreme schimbătoare în majoritatea zonelor din țară. Sunt anunțate ploi, intensificări ale vântului, dar și temperaturi care se vor afla în creștere. Mai mult, Administrația Națională de Meteorologie a emis și un Cod Galben valabil până în prima parte a zilei. Iată cum va fi vremea la mijlocul săptămânii.

Cum va fi vremea miercuri, 23 noiembrie 2022

Specialiștii ANM anunță că în cursul zilei de miercuri vremea va fi închisă și vor fi precipitații în majoritatea zonelor din țară. Însă, deși vor exista ploi pe tot parcursul zilei, acestea vor fi slabe din punct de vedere cantitativ. În regiunea montană înaltă vor mai fi condiții de lapoviță și ninsoare, îndeosebo în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1.500 de metri.

De asemenea, vor exista și creșteri ale gradelor în termometre, pe fondul pătrunderii unei mase calde de aer în România. Astfel, maximele pe timp de zi se vor situa în jurul valorii de 5 grade în nordul Moldovei și pot ajunge până la 18-19 grade în sudul Munteniei și în Dobrogea.

Dacă zilele trecute au fost înregistrate minime negative, în noaptea de miercuri spre joi acestea vor fi ceva mai ridicate, cuprinse între 0 și 10 grade.

ANM a emis Cod Galben de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis și un Cod Galben valabil în intervalul 22 noiembrie, ora 15:00 – 23 noiembrie, ora 10:00, în câteva zone din țară. care vizează fenomene de intensificări ale vântului.

„Vântul va prezenta intensificări în sudul Banatului, cu viteze în general de 60…80 km/h. Local, în Carpații Meridionali, în special la altitudini de peste 1800 m, rafalele vor depăși 90…100 km/h, temporar viscolind ninsoarea.

Notă: Pe litoral, miercuri (23 noiembrie), vor fi rafale în general de 50…55 km/h.”, informează meteoromania.ro.

ANM a emis Cod Galben de vânt / foto: meteoromania.ro
ANM a emis Cod Galben de vânt / foto: meteoromania.ro

Citește și: Vremea de Crăciun și de Revelion 2023. Prognoza meteo pentru lunile decembrie și ianuarie

Temperaturile maxime în principalele orașe ale țării

Iată care vor fi temperaturile maxime ale zilei, în marile orașe din România, potrivit informațiilor din prognoza meteo zilnică, 23 noiembrie 2022:

  • Timișoara: 10 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 87%, Vânt: 11 km/h
  • Oradea: 7 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 84%, Vânt: 11 km/h
  • Baia Mare: 6 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 84%, Vânt: 6 km/h
  • Cluj Napoca: 6 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 89%, Vânt: 8 km/h
  • Sibiu: 9 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 86%, Vânt: 10 km/h
  • Alba Iulia: 9 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 85%, Vânt: 11 km/h
  • Craiova: 13 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 74%, Vânt: 19 km/h
  • Târgu Jiu: 12 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 81%, Vânt: 6 km/h
  • Suceava: 3 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 80%, Vânt: 24 km/h
  • Bacău: 8 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 74%, Vânt: 11 km/h
  • Botoșani: 3 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 76%, Vânt: 19 km/h
  • Miercurea Ciuc: 7 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 87%, Vânt: 16 km/h
  • Brașov: 8 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 86%, Vânt: 10 km/h
  • Ploiești: 14 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 76%, Vânt: 16 km/h
  • Buzău: 15 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 63%, Vânt: 16 km/h
  • Târgoviște: 13 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 78%, Vânt: 16 km/h
  • București: 16 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 69%, Vânt: 21 km/h
  • Iași: 5 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 77%, Vânt: 23 km/h
  • Galați: 13 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 68%, Vânt: 14 km/h
  • Brăila: 14 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 66%, Vânt: 14 km/h
  • Constanța: 16 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 68%, Vânt: 23 km/h
  • Tulcea: 15 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 64%, Vânt: 18 km/h

Citește și: Ciclonul care vine peste România. Aduce vreme severă, e alertă în mai multe țări

Urmăriți Impact.ro și pe
Anca Manolica
Nume: Anca MANOLICĂ Studii: Marketing și Comunicare în Afaceri, ASE București Experiență profesională: Mi-am început activitatea profesională în marketing și comunicare în sport...