Procurorul care a salvat-o de sărăcie pe fetița Sorina Săcărin este cercetat din nou de Parchetul General în acest caz

Dumitru Puha 01.03.2024, 10:12
Procurorul care a salvat-o de sărăcie pe fetița Sorina Săcărin este cercetat din nou de Parchetul General în acest caz
  • Procurorul Maria-Antoaneta Pițurcă, șefa Secției de Urmărire Penală de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, cea care, în cele din urmă, a salvat-o pe fetița Sorina Lucan din sărăcie și a dat-o spre adopție este din nou cercetată de Secția de investigare a magistraților. 

Noul șef al Secție de Urmărire Penală și Criminalistică din Parchetul General, Remus Iulian Popa, numit politic în funcție de ministrul Justiției fără avizul Secției pentru procurori a Consiliului Superior al magistraturii (CSM) a cerut instanței supreme redeschiderea urmăririi penale față de Maria Antoaneta Pițurcă, după ce în ianuarie 2024 dosarul fusese clasat.

Cazul Săcărin

Este vorba de cazul fetiței din Baia de Aramă, adoptată de o familie din SUA acum cinci ani.

În 2019, Sorina Săcărin, o fetiță, în vârstă de opt ani, a fost luată de către autoritățile române, din casa asistentului maternal din Mehedinți, pentru a fi adoptată de o familie de români din SUA. Cazul a stârnit revoltă la vremea aceea, mai degrabă din cauza modului brutal, în care a acționat procurorul, ce a smuls-o pe fetiță din căminul unde locuise.

Familia adoptivă din SUA a avut parte de multe critici, la vremea respectivă. Spotmedia.ro a prezentat într-un articol pubicat anul trecut că după patru ani mai târziu, Sorina Săcărin este o copilă ce se bucură de dragostea și căldura unei familii adevărate, care a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a o ajuta să se dezvolte armonios. În prezent, Sorina, în vârstă de 13 ani, are rezultate bune la școală și studiază pianul și vioara.

Sorina Săcărin, arhiva familiei Săcărin

În România, aceasta este considerată ca având un retard și nu se putea dezvolta emoțional atunci când era îngrijită de asistenții maternali.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Prioritatea lui Popa

După numirea în funcția de conducere din cadrul CSM, Remus Popa insistă să o ancheteze pe procuroarea care a scos-o din sărăcie pe Sorina Săcărin.

Cererea a ajuns la Lia Savonea de la instanța supremă care a decis să confirme ordonanța de infirmare a clasării dată în 8 ianuarie. 

Pițurcă poate fi cercetată acum pentru posibile fapte de purtare abuzivă și ultraj judiciar.

Asistenții maternali la care era dată în plasament Sorina Lucan, actual Săcărin, au depus în 2019 o plângere la fosta Secție de anchetare a magistraților față de procurorul Maria-Antoaneta Pițurcă pe care au acuzat-o de răpire după ce a luat-o pe Sorina și a dat-o soților Săcărin care au obținut adopția copilei. 

Rezistența procurorilor

În prezent, Sorina Săcărin locuiește în statele Unite alături de familia ei adoptivă, după ce a fost supusă unui adevărat calvar înainte de a părăsi țara. În această dispută juridică, au mai fost implicați și actualul judecător de la Curtea Constituțională Bogdan Licu și Mihaela Iorga Moraru, actuala șefă de secție din DNA, care s-au opus din răsputeri plecării acesteia din țară, prin emiterea unor decizii nelegale, inclusiv prin confiscarea pașaportului. 

Urmăriți Impact.ro și pe