Prințul William e mai bogat cu 700.000 de lire sterline pe an. Cum profită de pe urma schimbărilor din familie

Ioana Bucur 03.10.2022, 13:55
Prințul William e mai bogat cu 700.000 de lire sterline pe an. Cum profită de pe urma schimbărilor din familie

Noul capitol în care a intrat monarhia britanică după moartea Reginei Elisabeta a adus o serie de schimbări importante. După încoronarea tatălui său, Prințul William e mai bogat cu 700.000 de lire sterline pe an. Cum a ajuns să încaseze această sumă impresionantă de la Regele Charles al III-lea. Informații din culisele familiei regale au apărut în spațiul public.

Cum a ajuns Prințul William mai bogat cu 700.000 de lire sterline pe an

După decesu bunicii sale și încoronarea tatălui său, Prințul William a primit un nou set de responsabilități, dar și beneficii, odată cu moștenirea titlului de Prinț de Wales.

Surse din apropierea familiei regale a Marii Britanii au dezvăluit că William este acum mai bogat cu aproape 700.000 de lire sterline pe an.

Potrivit sursei citate de Daily Mail, Prințul William a devenit noul „moșier” al tatălui său și va încasa de la acesta o chirie anuală impresionantă pentru Highgrove, casa monarhului.

Noul Prinț de Wales, în vârstă de 40 de ani, controlează acum Ducatul de Cornwall și portofoliul său de proprietăți de 345 de milioane de lire sterline, inclusiv îndrăgita moșie din Gloucestershire din secolul al XVIII-lea a lui Charles.

Ducatul, care are 128.000 de acri de pământ și care ar fi generat, anul trecut, un venit de 21 de milioane de lire sterline, este moștenit de fiul cel mare al monarhului britanic.

Printul William e mai bogat cu 700.000 de lire sterline pe an. Cum profita de pe urma schimbarilor din familie
Reședința Highgrove

„Are un contract”

Astfel, Regele Charles al III-lea trebuie să plătească acum sute de mii de lire fiului său cel mare pentru a onora contractul de închiriere pe care l-a semnat pe Highgrove House, care a fost cumpărat de Ducat în 1980.

„Regele are un contract de închiriere lung și plătește chiria pentru Highgrove House și terenurile din jur”, a dezvăluit o sursă din interiorul Casei Regale, potrivit Daily Mail.

Moștenirea Ducatului l-a făcut pe noul Prinț de Wales cel mai mare proprietar de teren privat din Marea Britanie, cu un portofoliu de 1,2 miliarde de lire sterline ce include ferme, blocuri de locuințe, șapte castele, păduri, zone de coastă și proprietăți comerciale.

Reședința regală de care se spune că Charles este cel mai atașat este Highgrove, unde s-a retras pentru o zi după ce mama sa, Regina Elisabeta a II-a a murit luna trecută.

În primii ani ai căsătoriei sale cu Prințesa Diana, a fost casa lor de weekend, dar prințesa nu s-a mai întors niciodată după despărțirea lor în 1992.

Moșia este, de asemenea, aproape de casa personală a Camillei – Ray Mill House, din Reybridge, lângă Lacock, Wiltshire – și este acum un loc pe care regele și soția sa îl prețuiesc profund.

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...