Kate Middleton a trecut prin clipe cumplite. Până să devină cunoscută, în plan mondial, ca soția Prințului William, actuala ducesă a experimentat și câteva episoade mai puțin plăcute. I-a fost necesară cel mai probabil o perioadă îndelungată, pentru a putea trece peste aceste momente, care au afectat-o. Membra familiei regale britanice a refuzat în trecut să vorbească despre respectiva dramă, atunci când a fost întrebată mai multe, în cadrul diverselor interviuri.
Kate Middleton nu a avut o viață tocmai simplă, iar înainte să devină soția Prințului William a experimentat mai multe episoade de abuz. Mai exact, aceasta a suferit foarte mult, mai ales în perioada copilăriei. Ducesa de Cambridge a crescut cu anumite lipsuri, de acasă, și nici la școală lucrurile nu au fost mai simple pentru ea. Totodată, a avut o copilărie nefericită, fiind tocmai motivul pentru care s-a transformat într-o mămică atât de grijuluie, pentru copiii săi și ai lui William.

Kate Middleton a avut o perioadă nefericită, pe care a traversat-o în anii de școală, când a fost ținta răutăților din partea colegelor sale. Kate s-a născut în Marea Britanie, dar o parte din copilărie a trăit în Iordania, după ce familia ei a fost nevoită să se relocalizeze. Tatăl lui Kate a lucrat acolo ca dispecer de avion, într-o companie aeriană. Totuși, atunci când familia a revenit în Anglia, pentru Kate au urmat ani de chin.
Actuala ducesă de Cambridge devenise pe atunci ținta colegelor sale din clasă. Fetele răutăcioase obișnuiau adesea să o abuzeze pe aceasta, și i-au transformat respectiva perioadă într-un coșmar. Părinții ei au decis să o mute, fiind înscrisă inițial la școala St. Andrews, din Pangbournela. Mai apoi, a urmat cursurile de la școala Downe House, dar situația dramatică nu s-a schimbat mai deloc.
În cele din urmă, părinții au decis să o transfere pe Kate la Colegiul Marlborough, dar tot a devenit o victimă a răutăților. Totuși, cele mai multe agresiuni pe care le-a suferit au fost întâmpinate la cea de-a doua școală, potrivit Daily Mail. De multe ori, aceasta era înjurată sau chiar bătută de colegele ei, care apelau la diverse metode să o umilească. Ducesa de Cambridge s-ar fi trezit chiar cu excremete în patul de la internat.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Cu toate acestea, Kate a vorbit de foarte puține ori despre drama ei, fiind momente dureroase, care încă o afectează cu mult. Fosta directoare de la școala Downe House a mărturisit însă lucruri neașteptate despre soția Prințului William. Femeia se numește Susan Cameron și a acuzat-o pe Kate că ar fi inventat multe dintre întâmplări, pentru că era percepută drept stranie, de către alți copii. Părinții ar fi mutat-o de atâtea ori, în diverse unități de învâțământ, pentru că nu suporta nici cele mai mici tachinări, din partea colegelor ei.