Primul tur al alegerilor prezidențiale s-a încheiat. Reacțiile candidaților când au văzut primele rezultate

Ciprian Ioana 10.11.2019, 21:00
Primul tur al alegerilor prezidențiale s-a încheiat. Reacțiile candidaților când au văzut primele rezultate

Duminică, 10 noiembrie, românii au fost chemați să voteze la primul tur al alegerilor prezidențiale. Primele rezultate exit-poll au fost afișate la ora 21:00.

Duminică, la ora 21:00, se anunță primele exit poll-uri, adică sondajele realizate la ieșirea de la urne de cele trei institute acreditate să prezinte astfel de cifre. E vorba de IRES, CURS și Avangarde. Primele date vor fi prezentate la ora 21:00, adică ora la care se închid secțiile de votare din România.

Primele rezultate arată că președintele Klaus Iohannis merge în turul al doilea. Lupta este extrem de strânsă între Dăncilă și Barna, aflați la câteva procente unul de altul.

Aceste rezultate NU iau în calcul voturile din diaspora.

Exit-poll IRES:

  1. Iohannis – 38,7%   
  2. Dăncilă – 22%     
  3. Barna – 16,1%   
  4. Diaconu – 8,2%

Exit-poll CURS – Avangarde:

  1. Iohannis – 39%   
  2. Dăncilă – 22%     
  3. Barna – 16,4%   
  4. Diaconu – 7,9%

Primele reacții ale candidaților

Vom publica în curând primele reacții ale candidaților la prezidențiale:

Președintele Klaus Iohannis:  

A fost un vot împotriva PSD i acest lucru ptr România înseamnă unpas enorm înainte. Rezultatele oficiale vor veni mâine, însă datele de Exit-Poll arată deja că milioane de români din țară și diaspora au votat pentru o Românie normală și pentru procesul de schimbare în bine. Am crezut mereu în români și în implicarea lor. Este o mare victorie pentru democrația din România.Le mulțumesc liberalilor și tuturor votanților de dreapta și celor care nu susțin un partid anume, dar își doresc o Românie normală. Lupta noastră comună nu ține de o etichetă de partid, este pentru îndepărtarea totală a PSD de la putere, pentru ca PSD să nu mai țină România captivă în trecut.Dacă nu ne-am fi opus, PSD ar fi reușit să destructureze tot ce s-a construit în România în acești ani. Dacă i-am fi lăsat să își continue planul și proiectele, astăzi România s-ar fi întors în anii 90, poate mai rău, nici nu am fi avut alegeri, fiincă asta vrea PSD dacă nu e oprit și noi i-am oprit. Noi, împreună cu românii
Klaus Iohannis

Viorica Dăncilă, candidata PSD:

Așa este democrația, fiecare partidpolitic trebuie să-și spună punctul de vedere. Lupta noastră va fi pentru echilibru, pentru români și pentru România. Sperăm ca votul dat astăzi să fie un vot care se va multiplica în turul următor, un vot care să fie dat, așa cum am spus, cu inima. Mulțumim mult! Nu am plâns absolut deloc, poate bărbații, că și bărbații plâng câteodată, am ținut legătura în permanență cu colegii din teritoriu, n-a fost nici măcar un moment în care să plângem. Nu-mi este teamă că diaspora va răsturna acest vot electoral, mă bucur că s-a votat masiv în diaspora, că s-a votat în condiții decente, acest lucru se datorează Guvernului Dăncilă, care a susținut votul de trei zile, votul prin corespondență. Sunt mulțumită, având în vedere că au fost 14 candidați, sunt mulțumită că a fost o implicare foarte mare, suntem în turul 2 cu toate criticile și cu toată campania împotriva PSD
Viorica Dăncilă

Dan Barna, candidat USR:

„Am transmis acel mesaj de care România poate că avea nevoie. Rezultatul din diaspora ne dă speranță. Sunt optimist asupra rezultatului final, pentru că tendința ultimelor ore e de creștere. Vreau să le mulțumesc tututor celor care au ieșit la vot. [Noi] am avut singura campanie, deoarece în stradă a fost doar candidatul Alianței. Există o șansă foarte mare ca această modernizare a României să se întâmple de acum. Apelul meu către toți delegații e să fie atenți la numărătoarea voturilor. Important e să fie numărat fiecare vot. Rezultatul nu e acela al exit poll-urilor. Rezultatul e al numărării voturilor. Fac un apel ferm asupra colegilor din diaspora și țară să numere și să vegheze. Să nu ridice ochii de-acolo decât când procesul verbal e semnat de toată lumea. E o șansă mare pentru viitorul României. Ceea ce am dovedit e că oamenii obișnuiți se pot lupta cu vechea clasă politică. Viitorul e al nostru. E foarte bine că au ieșit atâția oameni la vot. Pe așa ceva ne vom construi pașii următori”
Dan Barna

Dacian Cioloș, la rându-i, a făcut declarații: “Rezultatul din această seară, pe care îl vom ști mâine e că ne putem mobiliza și că vom fi acolo la mobilizarea României. Suntem doar la jumătatea drumului. Totul se joacă. Aceste date nu iau în considerare rezultatul votului care încă se joacă și se votează“, a spus Dacian Cioloș.

Mircea Diaconu, candidat independent:

„În mod normal ar trebui să ne bucurăm, pentru că la nuntă, când plouă, înseamnă belșug. Și mâine e o zi, așa cum spunea Scarlett O’Harra. Dacă știe cineva cine este, să îî spună și domnului Iohannis. Și mâine e o zi”, a declarat Mircea Diaconu după ce a fost publicat rezultatul Exit-Poll la alegerile prezidențiale. Întrebat pe cine va susține în turul 2 al alegerilor prezidențiale, Mircea Diaconu a răspuns: Pe nimeni. „Când zici nimeni, e un gol, pentru că e nimeni. În varianta care se prefigurează, mă tem că e nimeni în turul 2.„

Theodor Paleologu:

Nu consider că sunt stăpânul voturilor mele. Evident că nu susțin PSD. Aștept din partea candidatului Iohannis să dea un semn de bunsimț și să participe la dezbateri, iar când voi vedea dezbaterea, voi analiza. Am dovedit că suntem deștepți și mulți. Vă mulțumesc din inimă!

Alegeri prezidențiale 2019: cine publică primele rezultate

Duminică, 10 noiembrie, românii au fost chemați la urne pentru a spune pe cine vor să trimită în turul al doilea. În total, 14 candidați au intrat în cursa oficială pentru Palatul Cotroceni, iar datele arătau că cele mai mari șanse să ajungă acolo are Klaus Iohannis.

Pentru locul al doilea se băteau alți trei candidați – Viorica Dăncilă, Dan Barna și Mircea Diaconu.

Potrivit datelor BEC, după ora 19:00, prezența la vot se apropia de 46%. Votaseră deja peste 8,3 milioane de români la secțiile deschise în țară. De asemenea, diaspora s-a mobilizat excelent. Numărul românilor care votaseră în străinătate sărise, la aceeași oră, de 622.000 de mii, o cifră record, nemaintâlnită în ultimii 30 de ani.

E drept și că numărul românilor plecați peste hotare a crescut masiv în ultimii ani, dar nu toți s-au mobilizat atât de bine din primul tur.

Primele exit-polluri sunt prezentate de trei institute acreditate de BEC: IRES, Curs și Avangarde:

  • Centrul de Sociologie Urbană și Regională CURS a fost cumpărat, în 2017, de jurnalistul Iosif Buble, fondatorul site-ului Știripesurse. „Vreau ca acest institut de tradiţie să îşi continue dezvoltarea şi să dea ora exactă în tot ceea ce priveşte cercetările sociologice în România. Mai mult, îmi doresc să lansăm servicii noi şi să venim în sprijinul comunităţii cu ultimele tehnologii şi inovaţii în domeniu”, declarat Buble, pentru bugetul.ro, după ce a preluat casa de sondare a opiniei publice.
  • Avangarde este conducă de Mariul Pieleanu, chip des întâlnit în emisiunile de la Antena 3 și România TV.
  • Institutul Român pentru Evaluare și Strategii (IRES), unul dintre principalele institute de cercetare și sondare a opiniei publice de pe piața românească, a fost deținut de vicepremierul Vasile Dâncu, până în 2015. Cu aproximativ o săptămână înaintea anunțului privind componența a noului Guvern de la acea vreme, Dîncu a cedat integral participația la IRES afaceristului clujean Ovidiu Turcu și fostului său colaborator de la institutul de sondare a opiniei publice Cornel Hirian, ce este și administrator al firmei IRES SRL