Primul refuz pentru Guvernul lui Orban. Nu vrea să fie ministru al Sportului. Iată motivul

Claudiu Surmei 19.10.2019, 15:01
Primul refuz pentru Guvernul lui Orban. Nu vrea să fie ministru al Sportului. Iată motivul

Ludovic Orban are deja probleme în încercarea de a forma noul Guvern. Premierul desemnat al României s-a lovit de refuzul lui Gabriel Toncean în momentul în care președintele FRTC a fost propus pentru funcția de ministru al Sportului. Acesta a precizat că nu poate prelua funcția întrucât vrea să petreacă mai mult timp cu familia și trebuie să organizeze, alături de echipa Federației Română de Culturism și Fitness, Campionatul Mondial din 2020.

Ludovic Orban s-a lovit de primul refuz. Gabriel Toncean nu vrea să fie ministrul Sportului

„Cu o deosebită satisfacție profesională, am aflat cu câteva zile în urmă de nominalizarea mea pentru funcția de ministru al sportului. Acest lucru este cu siguranță o onoare pentru oricine se implică activ în domeniul sportiv. O onoare pentru care vreau să îi mulțumesc preşedintelui PNL, domnul Ludovic Orban. Cu toate că mă încearcă gânduri confuze, am maturitatea să conștientizez că, personal, nu este cel mai bun moment pentru a face un asemenea pas. Știu, mulți vor zice că sunt nebun, alții se vor bucura, dar prefer să fiu sincer cu mine însumi. Motivele acestei decizii țin de asumarea unor responsabilități și de respectarea încrederii echipei mele”, a scris Gabriel Toncean pe Facebook.

Gabriel Toncean
Gabriel Toncean

Președintele FRTC a precizat că trebuie să organizeze Campionatul Mondial din anul 2020, acesta fiind unul dintre motivele pentru care a refuzat funcția de ministru al Sportului. În plus, consilierul liderului PNL în domeniul sportiv vrea să petreacă mai mult timp cu familia.

„Este un eveniment major pentru sportul românesc în general și pentru Federația pe care o conduc în particular, un demers pe care trebuie să îl duc la îndeplinire cu brio. Fiind vorba despre un proiect complex și deosebit de important, spiritul de echipă primează în detrimentul egoismului personal. Prin urmare trebuie să fiu corect față de cei care au atâta încredere în mine. Sunt o persoană activă, implicată în foarte multe proiecte (sociale, sportive, profesionale), dar acceptarea unei astfel de poziții va necesita atenția mea nemijlocită, pentru că sunt omul care duce tot ceea ce începe la bun sfârșit”, a precizat Toncean

Urmăriți Impact.ro și pe