Primul județ din România în care deșeurile vor fi cântărite direct la poarta cetățenilor. Când începe acest proiect pilot

Elena Avramescu, Cristi Ionică / 23.02.2021, 09:37

Primul județ din România în care deșeurile vor fi cântărite direct la poarta cetățenilor. Din luna martie va fi implementat un proiect pilot în patru localități.

Județul în care deșeurile vor fi cântărite direct la poarta cetățenilor

Este vorba despre Dolj, iar potrivit președintelui Consiliului Județean, Cosmin Vasile, demersurile pentru punerea în practică a acestui proiect pilot încep în luna martie, iar procedura urmează să fie aplicată chiar din această primăvară. Timp de două luni, în fiecare localitate care este inclusă în program, operatorul de colectare a deșeurilor va face cântărirea cu ajutorul unei mașini dotate cu echipamentul tehnic necesar.

De asemenea, firma care colectează gunoiul, împreună cu reprezentanții autorităților locale, vor ține evidența cantităților rezultate pentru fiecare gospodărie în parte și va face raportarea către administrațiile locale.

Judetul in care deseurile vor fi cantarite direct la poarta cetatenilor
Judetul in care deseurile vor fi cantarite direct la poarta cetatenilor

Ieri a avut loc întrunirea Consiliului Director al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deșeurilor EcoDolj, în cadrul căreia am stabilit începerea unui program pilot care prevede cântărirea individuală a tuturor tomberoanelor din patru localități. Este vorba de comunele Ostroveni și Ișalnița și de municipiile Calafat și Băilești.

Scopul acestui program pilot este acela de a găsi modalitățile cele mai rapide și economice de desfășurare a activității de colectare. Acesta este unul dintre pașii pe care ni i-am asumat în demersul de a ajuta comunitățile locale să colecteze eficient gunoiul și de a reduce cantitatea de deșeuri reziduale, cu scopul diminuării costurilor totale ale serviciilor de salubrizare, a declarat Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj.

În funcție de rezultatele acestui proiect, autoritățile vor stabili dacă procedura de cântărire individuală a tomberoanelor va fi extinsă și în alte localități din județ. În județul Dolj este în implementare și un proiect cu finanțare europeană pentru colectarea, transportul și eliminarea deșeurilor în valoare de 236.566.467 lei.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI