REACȚIE EXCLUSIVĂ

Primăria lui Negoiță suspectă în cazul îngropării de deșeuri. Viceprimar: „În urmă cu câteva luni mi-a schimbat și yala la birou”

Gabriela del Pupo 17.05.2022, 16:52
Primăria lui Negoiță suspectă în cazul îngropării de deșeuri. Viceprimar: „În urmă cu câteva luni mi-a schimbat și yala la birou”

Primul caz care va ajunge în instanță s-a descoperit la o lună după schimbarea legislației privind sortarea deșeurilor. Încă din 6 aprilie infracțiunea de îngropare de deșeuri nu se mai sancționează contravențional ci cu pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 5 ani. Ironia face ca prima plângere penală de acest fel să fie la adresa firmei de salubritate din Sectorul 3 al Capitalei. Comisarii au descoperit că deșeurile erau îngropate de un teren de 4000 de metri pătrați. Viceprimarul Lucian Judele a explicat în exclusivitate pentru impact.ro cum este posibil ca o firmă angajată de primărie să încalce atât de flagrant legea.

„Se depune prima plângere penală pe infracțiunea de îngropare de deșeuri”

Conform unui anunț făcut de ministrul Mediului pe Facebook ilegalitatea ar fi fost descoperită la staţia de sortare din Sectorul 3 al Capitalei, deţinută de SD3 SALUBRITATE ŞI DESZĂPEZIRE S3 S.R.L. Comisarii din Garda Naţională de Mediu au identificat un teren de aproximativ 4.000 mp, pe suprafaţa căruia există indicii clare că ar fi fost îngropate deșeuri din construcţii, amestecate cu deşeuri din plastic, ceramică şi materiale lemnoase”. Viceprimarul Sectorului 3 spune că Robert Negoiță nu îi oferă acces la contracte, în ciuda funcției de conducere pe care o ocupă și că primăria ar putea fi trasă la răspundere în procesul care va fi deschis.

„Cu siguranță primăria este implicată în acest proces de ascundere a deșeurilor, deșeuri nu sunt ascunse doar acolo unde a descoperit Garda de Mediu, sunt și sub Parcul Teilor, undeva pe Chei la fel mai există un punct unde au ascuns deșeuri, într-o hală a unei societăți, a două de fapt. În hala de la Administrare Active, ieri am înțeles că au început să scoată deșeurile, depozitate ilegal, de acolo și să le ducă la stația de sortare care din păcate și aceasta nu mai are autorizație. Nici acolo nu se pot depozita deșeuri. Nu înțeleg de ce au dorit să le țină la negru și nu le-au predat către altă societate.” spune viceprimarul Lucian Judele.

Tanczos Barna spune că acesta este primul caz care va ajunge în instanță.

„Se depune prima plângere penală pe infracțiunea de îngropare de deșeuri, pentru că până acum îngroparea de deșeuri se sancționa contravențional. Guvernul a modificat legislația prin ordonanță de urgență și am incriminat fapta de îngropare de deșeuri, respectiv incendierea de deșeuri și incendierea de diverse obiecte care ar fi trebuit să fie depozitate ca deșeuri în diverse locuri special amenajate autorizate, motiv pentru care de acum încolo aceste fapte nu se mai sancționează contravențional, ci cu închisoare de la 3 la 5 ani”, a explicat ministrul Mediului pentru B1 TV.

„În urmă cu câteva luni mi-a schimbat și yala la birou, a trebuit să sun la 112 să intru cu poliția”

Viceprimarul a mai precizat că i s-a refuzat în repetate rânduri accesul la contractele pe care diferite societăți le-au încheiat cu Primăria Sectorului 3. În mod normal pentru nerespectarea unor clauze legate de activități ilegale, primăria ar putea rezilia contractul cu respectiva firmă de salubritate.

„Ar trebui să văd exact acel contract, din păcate noi nu avem acces la nici un contract indiferent de câte adrese am făcut către cabinetul primarului să ni se pună la dispoziție, să vedem exact. Nu există un contract pe pământ unde să scrie că tu preiei deșeurile și faci ce vrei cu ele. Evident există această clauză, respectarea normelor în vigoare. Cum să mi se refuze accesul? În urmă cu câteva luni mi-a schimbat și yala la birou, a trebuit să sun la 112 să intru cu poliția în biroul meu.” a mai precizat Lucian Judele.

Instalație ilegală de sortare de deșeuri

Ministrul a precizat că este vorba despre un caz sesizat de cetățenii din Sectorul 3 al Capitalei iar pe lângă amenda de 30.000 de lei firma va răspunde penal pentru acțiunile sale.

„Săptămâna trecută am avut primul caz sesizat de cetățeni, în Sectorul 3, într-o locație unde cantități semnificative de deșeuri au fost îngropate, acoperite cu pământ. S-a sancționat contravențional funcționarea neautorizată a unei instalații de sortare de deșeuri și, în paralel, se constituie acest dosar penal pe numele celor care au procedat la îngroparea acestor deșeuri, faptă, cum am spus, sancționată de acum încolo cu închisoare de la 3 la 5 ani”, spune Tanczos Barna.

Din păcate însă, cei care cauzează incendii de vegetație ce de multe ori degenerează în adevărate dezastre, vor fi amendați doar însă amenzile sunt mai mari decât până acum după schimbarea legislației.

„Incendierea miriștilor se sancționează în continuare contravențional. Incendierea deșeurilor se sancționează penal. Pentru incendierea miriștilor se poate aplica o amendă contravențională de până la 10.000 de lei”.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriela del Pupo
Pentru Gabriela del Pupo presa nu a fost prima alegere. Absolventă a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj, a lucrat mai bine de 10 ani în domeniul artelor spectacolului. Pasiunea pentru știri...