Prima veste mare pentru suporterii lui Dinamo. Ministerul a anunțat oficial. „Se face”

Marian Cărăvan 05.11.2020, 10:16
Prima veste mare pentru suporterii lui Dinamo. Ministerul a anunțat oficial. „Se face”

După ce au suferit enorm din cauza rezultatelor slabe ale echipei favorite, măcinată în continuare de probleme financiare, suporterii lui Dinamo primesc în sfârșit și o veste bună. Li se va îndeplini un vis mai vechi.

Ce veste mare au primit suporterii lui Dinamo

Suporterii echipei de fotbal Dinamo au ridicat de multe ori problema stadionului pe care „câinii roșii” își dispută meciurile de acasă. Inclus inițial în proiectul de modernizare pentru EURO 2020, stadionul Dinamo a rămas pe dinafară, din cauza unor probleme juridice. Lucrurile s-ar putea schimba însă peste câteva luni. E o veste mare pentru suporterii lui Dinamo.

Totul ține de rezolvarea problemelor juridice. Rezolvarea acestor probleme ar însemna și startul lucrărilor la stadionul Dinamo, potrivit ministrului Dezvoltării, Ion Ștefan.

„Se face! S-a stat pe loc din cauza problemelor juridice, dar, îndată ce se vor rezolva, stadionul Dinamo se va face, la fel cum s-a întâmplat și cu celelalte trei din București”, a spus Ion Ștefan, aflat într-o vizită de lucru la Pitești.

Stadionul Dinamo a făcut parte inițial din proiectul pentru EURO 2020, alături de arenele Steaua, Rapid și Arcul de Triumf. Arena din Ștefan cel Mare nu a fost deocamdată cedată Companiei Naționale de Investiții, așa că planul de modernizare a fost suspendat. Problemele juridice țin stadionul Dinamo în același stadiu.

Stadionul Dinamo va fi refacut
Stadionul Dinamo va fi refacut

Stadionul este o prioritate pentru noul președinte al CS Dinamo

Pe 22 iunie, anul acesta, Ionuț Adrian Popa îndeplinește atribuțiile de președinte la CS Dinamo. La scurt timp de la învestirea în funcție, noul președinte a făcut și o promisiune.

„Prioritatea mandatului meu este stadionul. Chiar dacă sunt tânăr, să știți că am foarte mare experiență. Întotdeauna a trebuit să cunosc totul, pentru fiecare structură, să vin în sprijinul lor. Consider că trebuie să deblocăm și stadionul sau să venim cu o soluție alternativă”, declara atunci Ionuț Adrian Popa.

În vârstă de 32 de ani, Ionuț Adrian Popa are în spate o carieră de zece ani în Ministerul Afacerilor Interne, fiind totodată și un bun cunoscător al sportului de performanță. Noul președinte este practicant de taekwondo cu centură neagră 2 DAN.

Ionuț Adrian Popa a absolvit Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” în anul 2010 și a activat, în ultima perioadă, cu funcție de comandă, în cadrul Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI) a M.A.I.

Stadionul Dinamo nu a fost cuprins în planul de modernizare pentru EURO 2020, din cauza unor probleme juridice. Poate se schimbă ceva, odată cu instalarea în funcție a noului președinte de la CS Dinamo și cu promisiunile ministrului Dezvoltării.

 

Urmăriți Impact.ro și pe