După Marea Britanie, încă o țară renunță toate restricțiile anti-Covid, devenind primul stat din Uniunea Europeană care ia o astfel de decizie. La polul opus se află Austria, care a introdus vaccinarea obligatorie pentru persoanele cu vârsta peste 18 ani și este prima țară din Europa care adoptă o astfel de măsură radicală.
După o primă încercare de a renunța la toate restricțiile anti-coronavirus, între septembrie și noiembrie, această țara renunță din nou la măști, permisele Covid și programul special de închidere și deschidere al barurilor și restaurantelor. Foarte puține restricții rămân în vigoare la intrarea în țară, doar pentru călătorii nevaccinați care sosesc din afara spațiului Schengen.
Danemarca devine marți prima țară din Uniunea Europeană care va ridica toate restricțiile legate de Covid, în ciuda numărului record de cazuri, în jur de 40.000 până la 50.000 în fiecare zi sau aproape 1% din cei 5,8 milioane de locuitori ai țării, relatează The Guardian.
„Avem o acoperire extrem de mare de adulți vaccinați cu trei doze”, a declarat epidemiologul Lone Simonsen de la Universitatea din Roskilde.
Cluburile de noapte se redeschid marți, când limitările privind numărul de persoane permise la adunările în interior nu vor mai fi valabile.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Danemarca se bazează pe rata ridicată de vaccinare pentru a face față noii variante Omicron. Peste 60% dintre danezi au primit o doză de rapel, comparativ cu puțin sub 45% în restul țarilor din Uniunea Europeană. Autoritățile sanitare estimează că 80% din populație este protejată împotriva formelor severe ale bolii.
„Întrucât Omicron nu provoacă o boală gravă pentru cei vaccinați, credem că este rezonabil să ridicăm restricțiile. Răspândirea largă a variantei Omicron este, de asemenea, de așteptat să conducă la o imunitate mai robustă și de lungă durată, ajutând țara să evite valurile viitoare”, a adăugat Simonsen.
Și Marea Britani a renunțat la o serie de măsuri anti-Covid din 27 ianuarie. Astfel, purtarea măștii nu mai este obligatorie, telemunca nu mai este recomandată oficial și nu se mai impune permis de sănătate pentru accesul în cluburi de noapte și la anumite adunări mari.
O nouă lege intră în vigoare în Austria începând de astăzi, 1 februarie, potrivit căreia vaccinarea împotriva Covid-19 devine obligatorie pentru orice persoană de peste 18 ani. Austria este prima țară din Europa care a adoptat astfel de măsuri radicale.
Guvernul de la Viena spune că vaccinarea este eficientă pentru combaterea bolilor severe și că legea este necesară pentru a preveni viitoarele blocaje. Karoline Edtstadler, ministrul UE, spune, totuși, că vaccinarea obligatorie este o „imixtiune în drepturile omului”, dar în acest caz interferenta poate fi justificată.
„Guvernul este foarte conștient de faptul că este cu adevărat un pas important și o măsură foarte grea. Dar este necesar. Avem nevoie să ieșim din pandemie și știm că vaccinarea este singura modalitate de a ieși din ea și de a reveni la o viață normală”, a spus Karoline Edtstadler, ministrul UE, potrivit BBC.
Autoritățile nu vor începe verificarea stării de vaccinare a oamenilor până la jumătatea lunii martie, dar cei care refuză să se imunizeze vor primi amenzi de la 600 euro la 3.600 euro. Excepție fac persoanele cu probleme medicale sau femeile însărcinate.