Prima țară din lume care și-a vaccinat toată populația adultă. A înregistrat 94 de decese din cauza Covid

Ioana Bucur 19.03.2021, 14:10
Prima țară din lume care și-a vaccinat toată populația adultă. A înregistrat 94 de decese din cauza Covid

Pe măsură ce pandemia își arată încă puterea cu cel de-al treilea val, ajuns în aproape toată Europa, cursa pentru imunizarea oamenilor a înregistrat o primă victorie. Autoritățile au făcut anunțul: care este prima țară din lume care și-a vaccinat toată populația adultă. Câte cazuri de Covid-19 există, în acest moment, pe teritoriul statului.

Prima țară din lume care și-a vaccinat toată populația adultă

Prima victorie în lupta cu pandemia de Covid-19 a fost anunțată în urmă cu puțin timp. Gibraltar tocmai a devenit primul stat din lume în care toată populația adultă a fost imunizată împotriva Covid-19. Vestea a fost dată în Parlamentul britanic. Matt Hancock, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății din Marea Britanie a anunțat, în camera Comunelor, că performanța impresionantă a fost atinsă joi în teritoriul britanic.

„Sunt încântat să anunț că Gibraltar a devenit, ieri, prima țară din lume care și-a vaccinat întreaga populație adultă”, a spus Hancock, citat de Evening Standard.

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătății din Marea Britanie a dat de înțeles că Regatul Unit a jucat un rol important în programul ce a făcut ca Gibraltar să devină prima țară din lume care și-a vaccinat toată populația adultă, oferind sprijin de la debutul pandemiei, ce a inclus și doze de vaccin, așa cum s-a întâmplat, de fapt, în toate teritoriile britanice.

Câte cazuri de Covid-19 există, în acest moment, pe teritoriul Gibraltarului

Fabian Picardo, ministrul-șef din Gibraltar a anunțat, la începutul săptămânii, în parlamentul local, că nu va mai dura mult până când se va încheia programul de vaccinare în rândul populației adulte, iar asta datorându-se, în primul rând, ajutorului primit din partea autorităților din Marea Britanie. Acesta a precizat că în statul insular au fost depistate puține cazuri de infectare cu tulpina britanică, în timp ce mutațiile descoperite întâia oară în Africa de Sud și Brazilia nu au fost detectate la testele făcute în laboratoare.

Prima țară din lume care și-a vaccinat toată populația adultă
O nouă victorie în lupta cu pandemie. Inquam Photos / Octav Ganea

În Gibraltar, teritoriu britanic cu o populație de aproximativ 34.000 de persoane, au fost înregistrate, de la debutul pandemiei, 4.263 de cazuri de Covid-19, iar 94 dintre cei infectați și-au pierdut viața, potrivit datelor publicate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS). În acest moment, există 26 de pacienți Covid-19 pozitivi pe teritoriul statului, dinte care zece sunt „vizitatori”.

Gibraltar versus România. Câte persoane au fost imunizate, în ultimele 24 de ore, la noi

Potrivit raportării de joi, 18 martie, 51.925 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore. Numărul total al persoanelor vaccinate a ajuns la 1.615.576, din care 1.261.259 cu vaccinul Pfizer, 94.792 cu Moderna şi 259.525 cu cel produs de AstraZeneca. În același interval, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat că s-au înregistrat 198 de reacţii adverse, majoritatea – 109 – fiind la vaccinul AstraZeneca. Alte 47 de reacţii adverse au fost raportate la persoane vaccinate cu serul Pfizer şi 42 la cele vaccinate cu Moderna.

„Menţionăm că 90 reacţii adverse sunt în curs de investigare”, a precizat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...