Prima reacție a lui Klaus Iohannis, după primul tur al alegerilor prezidențiale: “Am reușit să învingem PSD-ul” 

Diana Radu 11.11.2019, 10:38
Prima reacție a lui Klaus Iohannis, după primul tur al alegerilor prezidențiale: “Am reușit să învingem PSD-ul” 

Klaus Iohannis, câștigătorul primului tur de scrutin prezidențial a declarat că PNL a învins PSD de această dată, iar acest lucru s-a văzut foarte clar prin votul exprimat de români. De asemenea, președintele a mai precizat că războiul cu PSD încă nu s-a încheiat încă, ci urmează a doua luptă care va avea loc pe 24 noiembrie.

Klaus Iohannis: ”Am reușit să învingem mai mult decât oricând în ultimii 30 de ani”

Ce mesaj le-a transmis Klaus Iohannis românilor după închiderea urnelor
Ce mesaj le-a transmis Klaus Iohannis românilor după închiderea urnelor

”Dragi români, victorie! Am reușit să învingem PSD, mai mult decât oricând în ultimii 30 de ani. Niciodată românii nu au votat atât de clar împotriva PSD. Și acest lucru înseamnă un pas enorm înainte pentru România. Milioane de români din țară și din diaspora au votat pentru proiectul nostru – pentru o Românie Normală și pentru a continua procesul important de schimbare în bine din România. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au acordat încrederea lor, liberalilor, dar și tuturor votanților de dreapta și celor care nu cred neapărat într-un partid anume, dar își doresc ce ne dorim și noi, o Românie Normală.

Dragii mei, războiul cu PSD nu s-a încheiat. Mai avem o luptă, mai avem un pas peste două săptămâni. Veniți la vot pentru ca lupta voastră să nu fi fost în zadar! Veniți la vot pentru o Românie Normală!”, a scris președintele României pe pagina sa de Facebook.

Conform datelor furnizate de AEP, după centralizarea a 18.667 secții de votare, lucru care înseamnă 8.610.226 voturi (99,1%), președintele Klaus Iohannis a obținut 36,6%, Viorica Dăncilă a adunat 23,8% și Dan Barna 13,9%.

  • Klaus Iohannis -36,6%
  • Viorica Dăncilă- 23,8%
  • Dan Barna-13,9%
  • Mircea Diaconu-9,2%
  • Theodor Paleologu- 5,6%
  • Kelemen Hunor- 4,1%
  • Ramona Ioana Bruynseels- 2,7%
  • Alexandru Cumpănașu-1,4%
  • Viorel Cataramă-0,5%
  • Bogdan Stanoevici-0,4%
  • John-Ion Banu-0,3%
  • Sebastian Constantin Popescu- 0,3%
  • Ninel Peia-0,3%
  • Cătălin Ivan- 0,3%
Urmăriți Impact.ro și pe