FOTO EXCLUSIV

Prima apariție a Roxanei Nemeș după episodul „soțul infidel”. Cum s-a consolat blonda. EXCLUSIV FOTO

Ana Anitoiu 15.08.2022, 15:51

Prima apariție a Roxanei Nemeș după episodul „soțul infidel” a fost surprinsă de fotoreporterii Impact.ro. În imagini se vede cum s-ar fi consolat blonda după ce soțul ei, omul de afaceri Călin Hagimă, a fost fotografiat în balconul Ioanei Popescu.

Cum a fost fotografiată Roxana Nemeș

În imaginile surprinse de fotoreporterii Impact.ro, Roxana Nemeș apare pe plajă, într-un costum de baie roz, format din două piese. Vedeta a fost fotografiată la scurt timp după ce a făcut o baie în mare alături de o persoană apropiată.

Roxana Nemeș apare în imagini bronzată, cu părul ud și purtând o pereche de ochelari de soare, în timp ce se întorcea către șezlongul ei. Cântăreața nu zâmbește în niciuna dintre aceste fotografii.

Prima aparitie a Roxanei Nemes dupa episodul sotul infidel
Roxana Nemes

Ce au declarat soțul Roxanei Nemeș și Ioana Popescu

După ce a apărut în balconul Ioanei Popescu în fotografii publicate de cancan.ro, dintre care unele par să arate și un sărut între cei doi, soțul Roxanei Nemeș s-a apărat de acuzațiile de infidelitate.

Omul de afaceri Călin Hagimă a declarat pentru Playtech.ro că nu are o relație amoroasă cu Ioana Popescu, ci că a fost vorba despre o vizită profesională, ce nu a avut alte conotații.

La rândul ei, Ioana Popescu a negat presupusa aventură cu soțul vedetei. Însă, bruneta nu a menționat nimic despre o „vizită profesională”, ci a spus că bărbatul este un văr de-ai ei.

„Ce aveți, mă, ați luat-o razna? Ce bărbat a fost la mine? Aveți poze cu noi pe balcon? Aaaa… E un văr de-a meu. A venit la o vorbă. Aveți poză când ne sărutăm? Păi așa îmi pup eu toți verii. Ce mare lucru, terminați cu prostiile!”, a spus Ioana Popescu, potrivit cancan.ro.

Roxana Nemeș, despre planurile cu soțul ei

Roxana Nemeș și Călin Hagimă s-au căsătorit anul trecut. Cei doi au investit într-o vilă din zona Băneasa, încă nefinalizată, în care au plănuit să se mute anul viitor. Artista a spus după nuntă că plănuia să devină mamă.

„E foarte important să fim o echipă. Doar aşa se poate, în opinia mea. Am scris o piesă pentru soţul meu, este povestea noastră de iubire. Noi ne cunoaştem de ceva vreme, dar abia după vreun an şi jumătate am decis să fim împreună. Viaţa a vrut să fie aşa!

El a venit exact când şi cum a trebuit. Cununia noastră a fost ceva spontan, am făcut asta pentru că am simţit amândoi. Nu simt că s-a schimbat ceva între noi, suntem foarte fericiţi, a fost o petrecere superbă, lumea s-a distrat de minune. A fost foarte frumos!”, a spus Roxana Nemeș, la scurt timp după nuntă, la „Teo Show”.

Roxana Nemeș a spus atunci că atât ea, cât și soțul ei își doreau un copil, precum și că plănuiau să facă o nuntă mare curând. Cântăreața a precizat chiar că „se roagă mereu” să devină mamă.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...