Prezentatoarea de la Pro TV care s-a iubit cu fotbaliști. Și-a recunoscut relațiile fără jenă

Badea Violeta 28.05.2022, 08:33

Este considerată una dintre cele mai frumoase și populare prezentatoare TV din țara noastră. Se poate lăuda cu o experiență de 14 ani în televiziune și șase în radio, dar și cu câteva cuceriri importante. Vedeta s-a iubit cu mai mulți fotbaliști cunoscuți și a recunoscut fără nicio reținere acest lucru. Despre cine este vorba veţi afla din rândurile următoare.

Cu ce fotbaliști celebri s-a iubit o prezentatoare de la Pro TV

Iulia Maria Pârlea, în vârstă de 36 de ani, prezintă rubrica Vremea de la Pro TV. Aceasta are o experiență de 14 ani în televiziune și șase în radio, iar din luna martie a acestui an face parte din echipa postului din Pache Protopopescu.

„Sunt emoționată, dar nu pentru că mă aflu în fața camerelor de filmat, ci pentru că am intrat în familia PRO TV. Am descoperit aici o echipă minunată, oameni profesioniști care m-au primit cu multă căldură și cărora vreau să le mulțumesc!”, declara prezentatoarea TV.

Între timp, Iulia Maria Pârlea a fost invitată și „La Măruță”, acolo unde a fost descusută de secrete. De altfel, frumoasa prezentatoare s-a dovedit a fi foarte asumată, recunoscând că s-a iubit cu mai mulți fotbaliști.

Pe lista foștilor parteneri ai acesteia se numără dinamovistul Gabriel Torje și Alex Pițurcă. Pe lângă aceste nume importante, puțini sunt cei care știu faptul că Iulia Maria Pârlea s-a iubit cu regizorul Iulian Moga, cei doi având o relaţie de cinci ani de zile.

Iulia Maria Pârlea la Maruta
Iulia Maria Parlea

„Atunci am suferit, dar mi-a trecut între timp”

Iulia Maria Pârlea și fratele lui Marius Moga, Iulian, au format un cuplu timp de cinci ani de zile. Povestea lor de iubire s-a încheiat în urmă cu 10 ani.

„Iulian a fost cel mai cuminte dintre ei. Am fost împreună 5 ani, ne-am despărțit de mai bine de 10 ani. Dar eram copii, nu era momentul potrivit. Alex Pițurcă m-a mințit cel mai mult, Torje nu m-a mințit. Doar că era el copil, eu eram mai mare decât el”, a declarat prezentatoarea TV

Dintre toți, se pare că fiul fostului selecționer a dezamăgit-o cel mai tare pe Iulia Maria Pârlea. Aceasta l-a descris ca fiind neasumat, plin de vicii și imatur. Cei doi au format un cuplu timp de trei ani de zile.

„Neasumat, are vicii și e imatur. Noi am fost împreună aproape trei ani. Atunci am suferit, dar mi-a trecut între timp, m-am vindecat. S-a acoperit rana, s-a închis. Toate relațiile mele au fost serioase”, a precizat vedeta de la Pro TV.

Urmăriți Impact.ro și pe