În cadrul unei conferințe de presă, susținută miercuri, 30 septembrie, Klaus Iohannis a făcut o serie de recomandări. Președintele a fost întrebat cum vor sărbători românii Crăciunul dar și Anul Nou. Răspunsul oficialului român este unul care ține cont de contextul actual al pandemiei.
Șeful Statului a fost întrebat ce recomandări le face românilor pentru luna decembrie, având în vedere că urmează sărbătorile de iarnă. Klaus Iohannis a îndemnat la precauție, atât la alegerile generale, cât și în petrecerea sărbătorilor.
„Eu recomand tuturor să respecte toate măsurile, mai ales acelea simple pe care le tot repet. Însă trebuie să recunoaştem – evoluţia e fluidă, adică trebuie să vedem de la o zi la alta cum evoluează pandemia. Avem prea puţine informaţii încă şi oamenii de ştiinţă încă cercetează cum se evaluează situaţia pandemiei. Însă ştim mai mult acum decât am ştiut de Paşte. Ca atare, alegerile sunt posibile dacă respectăm normele. Cu siguranţă putem să avem alegeri parlamentare, cum am avut locale, sper fără circul aferent de renumărare a voturilor şi posibilelor furtişaguri”, a afirmat președintele României.
În privința petrecerilor de sărbători, președintele a recomandat românilor să se ferească de locurile aglomerate. De asemenea, Klaus Iohannis susține în continuare măsurile precum portul măștii sau igiena riguroasă.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Iar de Crăciun şi Anul Nou nu cred că virusul va dispărea până atunci şi atunci recomand românilor să îşi plănuiască sărbătorile cu grijă, să nu meargă în locuri aglomerate, să folosească masca, să respecte distanţa. Şi Crăciunul se poate sărbători cu precauţie”, a adăugat Iohannis.
Aceste recomandări vin în contextul în care, în ultimele 24 de ore, România a înregistrat un număr record de noi îmbolnăviri de Covid-19. De la ultima raportare a Grupul de Comunicare Strategică, 2158 de persoane au fost confirmate cu coronavirus. Astfel, bilanțul persoanelor infectate a ajuns la 127.572 de cazuri, după prelucrarea a 2.419.691 de teste la nivel național, de la debutul pandemiei în țara noastră. Pe de altă parte, 102.476 de pacienți au fost declarați vindecați.
De asemenea, bilanțul deceselor este și el unul îngrijorător. Până astăzi, 4.825 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. Dintre acestea, doar în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 33 de noi decese. Astfel, 21 de bărbați și 12 femei, pacienți în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Constanța, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București au decedat.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.496. Dintre acestea, 550 sunt internate la ATI.